Pe un fundal pitoresc dominat de colinele verzi ale Transilvaniei, Casa Trappold se ridică cu o grație modestă, purtând în fiecare piatră sau grinzi de lemn povestea unei transformări surprinzătoare. Dintr-o casă săsească modestă și o gospodărie în care s-au crescut animale, s-a născut un mic paradis al liniștii și al gastronomiei autentice.
Fost fotbalist de performanță, proprietarul acestei pensiuni – Gabi Mureșan, ne-a povestit despre drumul neașteptat care l-a adus din lumea sportului la cea a ospitalității. În urmă cu aproximativ 8-10 ani, intenția a fost simplă: o casă cu o cramă și o pivniță pentru a-și hrăni pasiunea pentru vin și pentru a se bucura de liniștea și frumusețea locurilor. Cu timpul, însă, această casă săsească a devenit mult mai mult decât un simplu adăpost. Încetul cu încetul, cu multă muncă și implicare, construcția a fost restaurată cu grijă, iar o parte din lemnul vechi a fost păstrat și refolosit în noul design.
Când îl întrebi de ce a ales Apold pentru această aventură, răspunsul este simplu: familia. A ales să fie aproape de cei dragi, iar în aceste locuri autentice și încărcate de istorie a reușit să creeze un loc unde oamenii se pot regăsi, se pot conecta cu natura și pot savura bucuria simplă a vieții autentice.
Business Leaders: Care este povestea Casei Trappold?
Gabi Mureșan: Noi am cumpărat această casă săsească în urmă cu 8-10 ani. Intenția nu a fost de a o transforma într-o pensiune. Pur și simplu îmi doream o casă cu o cramă, pivniță și gospodărie. Pe vremea aceea, încă jucam fotbal. Următorii ani am început să o renovăm. Într-o zi, cumnatul meu m-a luat la Viscri unde mi-a arătat o șură în adevăratul sens al cuvântului. După un timp, am decis să îmi fac și eu una la care am folosit și o parte din lemnul vechi. Așa s-a născut Pensiunea Casa Trappold cu trei camere duble, una triplă și o cameră cu șase paturi.
După doi ani de la debutul activității, în 2019, ne-am dat seama că este o oportunitate să investim în turism. Într-un an am reușit să finalizăm partea din spate, și în 2020 am deschis cu mai multe locuri de cazare.
De ce Apold și nu Sighișoara?
Asta am întrebat-o și eu pe soție în 2008, când am ales să facem casă aici. Inițial, eu am zis să facem casa în Sighișoara. Dar soția a optat pentru acest loc. Noi avem părinții și frații aici și am ales să fim alături de ei. După ce ne-am decis unde vom rămâne,au urmat investițiile în agricultură, pensiune, iar acum sunt aproape de final și cu un parc fotovoltaic.
De ce sunt atrași turiștii care vă vizitează?
De mâncare, în primul rând. Preparatele sunt făcute de soacra mea. De când ne-am mutat în 2009, ea se ocupă zilnic și gătește după rețete vechi. Toți sunt încântați de preparatele noastre, dar și de vin. Chiar am un prieten în vârstă de 82 de ani care înainte de Revoluție a fost în America și acolo s-a ocupat de vinuri. El se ocupă de tot. Noi cumpărăm strugurii de la Alba, iar el îl prepară cu grijă, după o rețetă proprie. Vinul îl tragem de 4-5 ori pe an, îl filtrăm, de câțiva ani îl depozităm în butoaie de inox cu capac flotant. Oamenii vin și pentru liniștea de aici. Toți ne întreabă de ce nu ne promovăm mai mult. Noi preferăm ca oamenii să vină și să descopere pensiunea de cum intră pe poartă.
Iarna avem ciubăr cu apă sărată și saună. Cei care vin de la Cluj și București cer saună. Avem un loc de joacă pe care vrem să-l extindem, le punem la dispoziție și biciclete. De luna aceasta avem și un lac unde se pot plimba cu două hidrobiciclete. Copiii le pot folosi supravegheați de părinți, iar de acest loc se bucură clienții noștri, este cu circuit închis.
Pentru adulți avem bicicletele pentru plimbări, masă de biliard, tenis, avem și o bandă de alergat. Aveam înainte și două ATV-uri, dar momentan le-am scos din funcțiune pentru că este mai periculos pentru cine nu a folosit niciodată. Le folosesc doar clienții vechi, cei care vin de 4-5 ori pe an și știm foarte bine că le pot conduce în siguranță.
Este o afacere de familie. Cum v-ați împărțit sarcinile?
Soacra mea face cea mai bună mâncare. Soția, Dana, este cea mai implicată, ea se ocupă aproape de toată activitatea și întreține relația cu oaspeții. De rezervări mă ocup eu, pentru că ea trebuie să dedice și timp celor doi băieți, să-i ducă la școală.
Foștii colegi fotbaliști v-au vizitat?
Da. Au venit și foști colegi. Au fost Eugen Trică, Nuno Claro, Ciprian Deac, Cristian Emanuel Bălgrădean.
De ce nu v-ați folosit numele pentru a promova pensiunea?
Niciodată nu am profitat de numele meu, de ceea ce am fost în fotbal. Lumea nu trebuie să vină pentru mine, ci pentru ceea ce le oferă pensiunea. Pe mine poate nici nu mă găsesc aici, dar cei mai mulți vin din curiorizItate, să vadă ce am realizat.
De ce nu ați investit într-un proiect fotbalistic?
În fotbal, din păcate, cei care știu fotbal și se dedică, nu sunt apreciați. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să nu merg în această direcție. Am avut oferte pentru a antrena în Liga III. Nici nu am fost curios să fac școala de antrenor pentru că am văzut atâtea lucruri când încă jucam. Spre exemplu, am avut colegi care jucau în Liga I și nici nu înțelegeau ce le cere antrenorul. Dacă ajungi antrenor trebuie să-i înțelegi pe toți, să-i convingi. Apoi, să mă duc antrenor și să mă dea afară un patron care nu are nicio legătură cu fotbalul, nu este ok. Am ales să mă retrag la țară. Acum, la fotbal mă uit mai rar.
Cum ați făcut pasul spre administrație?
După ce m-am lăsat de fotbal, am extins pensiunea și am început activitatea. Mă ocupam de rezervări, dar am vrut ceva mai mult, să fac ceva nou. M-am dus la vreo două întâlniri cu niște prieteni, de fapt m-am dus să susțin un prieten să ajungă primar într-o zonă. M-a întrebat atunci de ce nu vreau să încerc, pentru că lipsuri erau în zonă, dar nimeni nu prea voia să se implice. Dacă nu ne implicăm, în orice, și în sport, nu se schimbă nimic. Finul meu m-a convins să încercăm. După ce am terminat pensiunea, în 2020 am candidat la primărie.
Cum este viața de primar?
Nu este ușoară. Localitatea era ramasă în urmă față de alte comune din jurul nostru, nu aveam asfalt, erau și problemele cu apa și canalizarea. Printr-o implicare mai mare se poate. Noi suntem o comună mică de 3000 de locuitori și nu prea avem de unde să colectăm taxe, nu avem fabrici, investitori. Ne descurcăm și noi cu cât avem.
Acum mai avem puțin și terminăm canalizarea, avem o asfaltare în curs, un drum de 8 km care leagă două sate, am renovat școli, am făcut un teren sintetic. Am realizat prima asfaltare în comună. Oamenii stăteau doar în noroi. Astăzi, satul Vulcan este 90% asfaltat, Daia a ajuns la 50%. Urmează an de an investiții în infrastructura din fiecare sat, noi avem aici patru sate. Degeaba stăm după fonduri europene, pentru asfaltări se dau foarte greu.
Ce amintire vă vine în minte despre Casa Trappold la începuturi?
Foștii proprietari, niște șași cu care am ținut legătura, au venit după patru ani acasă și au vrut să vadă proprietatea. Când au intrat pe poartă nu au mai recunoscut nimic. Nu le-a venit să creadă ce am făcut din șură, cum s-a schimbat totul. Planuri sunt în continuare pentru pensiune.
Când am început construcția la pensiune, soția îmi spunea că sunt nebun să investesc atâția bani într-o casă. Nu avea încredere că va funcționa și că vor veni oamenii. I-am zis să încercăm și în timp a văzut că merită. Nu poți recupera o investiție total într-un an sau doi, dar în timp se poate, dacă ai răbdare.
Ați calculat cât ați investit?
Nu. Partea din față nu știu exact. Nu am vrut să fac un calcul exact. Partea din spate cred că a fost 300.000, a fost chiar înainte să crească prețurile.
Revenind la cariera sportivă.Aveți regrete legate de viața de fotbalist?
Toată lumea are regrete. Când eram la CFR Cluj am avut ofertă din China și stăteam pe gânduri. Chinezii îmi ofereau un contract și tot plusau. Am ajuns de la 400.000 la 700.000 pe an. Nu am acceptat și poate aici este un mic regret. Nu este vorba de bani, cât de experiență. În rest, am făcut ce mi-am dorit, am experimentat.
Ce sfat le-ați dat băieților, având în Vedere că și ei sunt pasionați de fotbal?
Pentru o carieră cu adevărat în fotbal este nevoie de seriozitate și multă muncă. Cine zice că ajungi departe doar cu talent, minte. Am cunoscut în viața mea mulți copii talentați care se pierdeau de la o lună la alta. Nu erau serioși. Dacă nu ești serios și nu dai totul, păcălești un an-doi, apoi pierzi. Să ne uităm la fotbaliștii mari, care se antrenează continuu, de aceea dau randament. Aici avem noi o problemă, la români. Când ajungem la o echipă care oferă un salariu de 5000 euro ne mulțumim, când de fapt am putea câștiga 10.000 de euro. Viața de fotbalist este scurtă. La nivel înalt mai mult de 10 ani nu prea se poate. Am colegi care nu au un apartament și au jucat 10 ani în Liga I. Au ales să-și cumpere o mașină sau mulți au fost nenorociți de jocurile de noroc.
Cum vedeți lumea fotbalistică de astăzi?
Din ce în ce mai slabă. Cel puțin campionatul nostru este în cădere de mulți ani. Cred că toți oamenii care conduc sunt de vină. Dacă ar fi promovați cei care merită, am fi la alt nivel.
Ce planuri aveți în perioada următoare?
La primărie, am proiectele pe PNRR, am și un proiect depus la C.N.I. pentru o bază sportivă. Ne dorim și o echipă de fotbal locală, dar trebuie să avem mai întâi o bază sportivă. Apoi putem crește câțiva copii, măcar pentru Liga IV. Avem și proiectul cu gazele naturale pentru comună.
La pensiune, de doi ani am în plan o piscină. Tot încerc să o conving și pe soție, deși cred că are dreptate că odată cu piscina se pierde liniștea, va fi mai multă lume. De asemenea, am în plan un centru de relaxare.
