Cu o experiență de un deceniu pe piața românească, Chocolissimo s-a impus drept un brand de referință în domeniul ciocolatei premium. Fondat în Polonia și adus pe piața locală în 2014 de către Aura Oprea, Chocolissimo a reușit să cucerească inimile românilor cu produse din ciocolată premium ce au un design elegant. Personalizarea este o altă caracteristică esențială a brandului, oferind clienților posibilitatea de a-și crea propriile produse de ciocolată, de la ambalaje personalizate până la mesaje scrise din ciocolată sau gravate pe cutii de lemn.
După cum explică Aura Oprea, Local Business Owner Chocolissimo, diferențierea într-un segment atât de competitiv a fost realizată de-a lungul celor 10 ani prin menținerea unor standarde ridicate ale produselor, cultivarea unei relații de încredere și loialitate cu clienții, precum și prin diversitatea și versatilitatea gamei de produse.
Cu toate provocările și lecțiile învățate pe parcursul celor zece ani de existență, Chocolissimo a reușit să rămână fidel valorilor sale fundamentale și să crească alături de cei peste 500 de clienți corporate care le-au rămas alături. Cu fiecare realizare și cu fiecare moment de creștere, brandul consolidează poziția sa pe piața românească, oferind o experiență autentică celor care aleg produsele Chocolissimo.
Business Leaders: Fiecare afacere are o poveste și valori unice care o definesc. Care sunt valorile esențiale ale Chocolissimo și cum vă reflectați în aceste valori?
Aura Oprea, Local Business Owner Chocolissimo: Pentru Chocolissimo valorile esențiale sunt reprezentate de calitate și creativitate. În fieare zi munca noastră constă în a oferi experiențe memorabile, iar calitatea este fundamentul acestora. Creativitatea este esențială în a aduce unicitate și eleganță produselor noastre. Astfel, atunci când clienții aleg să ofere un produs Chocolissimo, ei știu că primesc nu doar ciocolată premium, ci o poveste și o experiență de care își vor aminti cu drag.
Chocolissimo s-a impus pe piața românească ca un brand de referință în domeniul ciocolatei premium. Cum ați reușit să vă diferențiați într-un segment atât de competitiv?
Faptul că azi, după 10 ani de la intrarea pe piață, am reușit să devenim un brand de referință atunci când există o nevoie de a oferi un cadou premium, se datorează în primul rând eforturilor constante de a păstra calitatea produselor.
Indiferent de contextul de piață Chocolissimo a devenit un brand de referință în industria ciocolatei premium din România datorită angajamentului nostru ferm față de calitate. Am investit în menținerea unor standarde ridicate și în cultivarea unei relații de încredere și loialitate.
De asemenea, diversitatea și versatilitatea gamei noastre de produse ne-au ajutat să ne impunem pe piață. Avem colecții de produse pentru fiecare sezon care pot fi personalizate atât pentru clienții individuali, cât și pentru cei corporate.
Ați avut experiența de a lucra atât cu clienți corporate, cât și cu clienți individuali. Care sunt principalele diferențe între aceste două segmente și cum vă adaptați pentru a le satisface nevoile?
Experiența noastră în lucrul cu clienții corporate și individuali ne-a arătat că ambele segmente apreciază calitatea și atenția la detalii. Cu toate acestea, abordarea diferă în funcție de nevoile și așteptările fiecărui segment. Pentru clienții individuali, accentul cade pe emoție și personalizare, în timp ce pentru clienții corporate, comunicarea eficientă și serviciile logistice devin prioritare.
Cum se deosebesc produsele Chocolissimo de alte produse de pe piață, în special cele artizanale?
Ciocolata este la îndemâna tuturor în această perioadă. Acum nu mai trăim vremurile în care nu avem de unde cumpăra acest tip de produs. Însă în vremurile noastre, diferența o face capacitatea de a selecta un produs bun. De orice tip. De la o carte până la o cutie de praline.
Produsele Chocolissimo se disting prin selecția atentă a ingredientelor de cea mai înaltă calitate și prin designul creativ și elegant. Ne străduim să oferim clienților noștri nu doar ciocolată, ci experiențe de care să-și amintească cu drag .
Personalizarea este unul dintre elementele cheie pentru Chocolissimo. Cum vă adaptați cererilor diverse și cum gestionați procesul de personalizare pentru a oferi experiențe unice clienților?
Personalizarea produselor din ciocolată este specialitatea noastră și unul din principalele aspecte care ne diferențiază pe piață. Creăm împreună cu clienții noștri concepte întregi de produse, cu ambalaje personalizate de la zero și combinații inedite de praline. În ceea ce privește gestionarea procesului, oferim consultanță personalizată pentru a înțelege concret nevoile și viziunile clienților noștri, propunând ulterior variate forme de personalizare, inclusiv gravarea cutiilor de lemn, mesajele scrise din litere de ciocolată sau printarea logo-ului pe praline.
Care este cel mai longeviv produs din portofoliul Chocolissimo și care sunt cele mai solicitate?
Unul dintre produsele noastre de referință este ChocoTelegrama. Acest produs a devenit un simbol al creativității și inovației brandului nostru, este un întreg concept inedit în care oamenii își pot crea propriul mesaj din ciocolată personalizată. Implicarea directă a clienților în procesul de realizare a cadourilor oferă o experiență cu adevărat memorabilă. Conceptul de ciocolată personalizată le permite să-și exprime creativitatea și să transmită mesaje personalizate într-un mod delicios și atractiv.
Există vreo poveste sau feedback din partea unui client care v-a impresionat profund și care vă confirmă că ceea ce faceți cu Chocolissimo are un impact real în viețile oamenilor?
Primim des feedback-uri plăcute din partea clienților noștri, dar cel mai frumos este să îi observi cum te aleg să le fii alături în momente speciale din viața lor. Vedem în mediul online mesajele noastre din ciocolată sub forme ca “Vreți să fiți nașii noștri?” sau “Vrei să fii soția mea?” și cred că este cu adevărat special și o satisfacție aparte să fim aleși pentru a fi alături de oameni în astfel de ocazii unice și intime.
Într-o industrie unde estetica și prezentarea sunt la fel de importante ca și gustul, cum ați reușit să construiți o echipă care să împărtășească și să transmită aceeași pasiune și atenție la detalii?
Construirea unei echipe pasionate și dedicate este foarte importantă atunci când vine vorba de valoarea pe care o aduci prin în business. Ne străduim să împărtășim valorile noastre cu fiecare membru al echipei și să cultivăm un mediu de lucru în care creativitatea și bucuria să fie încurajate și apreciate.
Am reușit să creăm un colectiv pasionat și atent la detalii, capabil să creeze produse premium care să reflecte excelența în industria ciocolatei.
Ce sfaturi aveți pentru antreprenorii români care doresc să dezvolte afaceri pe nișa de produse premium?
Oferiți o întreagă experiență premium, de la consultarea personalizată, până la producția și livrarea produselor. Asigurați-vă că fiecare interacțiune cu clienții reflectă nivelul de excelență asociat produselor premium și prioritizați calitatea produselor și serviciilor oferite.
Cum vedeți evoluția consumatorului român în ceea ce privește preferințele și cerințele pentru produse premium în cei 10 ani de cand sunteți pe piață?
Lucrăm continuu la educarea consumatorului în ceea ce privește consumul bazat pe calitate și nu pe cantitate și chiar am observat o evoluție semnificativă în aprecierea pentru calitate. Consumatorii români au început să acorde o atenție mai mare calității produselor și au devenit mai dispuși să plătească pentru experiențe și ingrediente superioare.
Cum reflectați la parcursul celor zece ani de când Chocolissimo a intrat pe piața din România și care sunt principalele realizări și momente deosebite pe care le-ați trăit în această perioadă?
Au fost 10 ani de constanță pe piață și asta ne-a ajutat să câștigăm vizibilitate și încredere în rândul consumatorilor. Am fost o soluție bună de fiecare dată când au existat ocazii de a dărui un cadou special.
Suntem încântați să avem un portofoliu de peste 500 clienți corporate cu care lucrăm activ. Încrederea lor în produsele noastre în fiecare an este o realizare majoră și un factor motivațional constant.
Într-o lume a afacerilor plină de provocări, care sunt cele mai mari lecții pe care le-ați învățat ca antreprenor și manager al Chocolissimo, și cum vă influențează acestea deciziile de zi cu zi?
Lecția adaptabilității la contextele de piață este poate cea mai importantă lecție care mi-a fost predată în ultimii ani. Pentru că am trecut printr-o serie de schimbări și contexte care au pus presiune pe business: de la pandemie, la război, la schimbări bruște de politici fiscale și la fluctuație a inflației. Am încercat să înțelegem fiecare context, am analizat cum ne impactează și ne-am adaptat produsele și serviciile la contextul de piață.