Vlad Deac (26 ani) este unul dintre tinerii antreprenori cu viziune ai României. Deși și-a început cariera în domeniul IT, s-a alăturat afacerii cu mobilier de lux începută de familia sa în urmă cu 21 de ani și a reușit să ducă brandul Carel Woodworks la cele mai importante expoziții și târguri internaționale și să livreze pentru clienți ca Microsoft, WeWork sau Amazon. În prezent compania are o cifră de afaceri de 4 milioane de euro.
„Punem accent pe brandul propriu. Ne dorim să arătăm că mobila românească poate fi calitativă, făcută cu designer și la standarde înalte. Tocmai de aceea am lansat colecțiile noastre, facem campanii de marketing să arătăm că în România există potențial și șansa de a face aceste lucruri“.
Cum se împacă viziunea ta, un tânăr de 26 de ani, specialist în marketing, cu valorile și viziunea unei companii cu tradiție?
Carel Woodworks este o companie de familie, fondată în anul 2001, de patru surori din Satu Mare. Totul a început cu o fabrică de lemn, am început având ca produs principal mese din lemn masiv, iar ulterior a evoluat către proiecte de design. În 2016, compania a început să participe la expozițiile internaționale La Milano, New York și Singapore, sub pavilionul României. Prin intermediul expozițiilor am cunoscut designeri, iar câțiva dintre ei au fost de la firma WeWork, un gigant american care a fost cotat la un moment dat ca al doilea cel mai valoros start-up din lume. În scurt timp, am devenit principalul lor furnizor de mese pe toată Europa. Ulterior au urmat proiecte pentru Amazon, JP Morgan sau Microsoft.
Cum ai intrat în compania Carel Woodworks?
Eu am terminat studiile în IT și am lucrat în domeniu la Cluj, trei ani, după care am văzut o oportunitate. Am avut o discuție cu CEO –ul companiei, mătușa mea, care mi-a spus că ar avea nevoie de cineva tânăr în companie, care să ajute la dezvoltarea acestui business. Am hotărât să fac o schimbare de carieră și în prezent pot să spun că îmi place foarte mult ceea ce fac.

Fiind o afacere de familie, cu tradiție, este greu să te impui cu strategia de marketing sau lucruri inovative?
La noi în companie nu este greu. Avem o relație deschisă, dacă apar probleme sau impedimente le discutăm, căutăm împreună soluții. De apreciat este faptul că noi, copiii, suntem acum foarte implicați în afacere și părinții ne lasă pe noi să decidem anumite strategii și nu se opun noutăților. Este o companie sănătoasă din punctul acesta de vedere.
Pe ce piețe sunteți prezenți în momentul acesta?
Cea mai importantă piață pentru noi este în continuare Marea Britanie, unde avem foarte multe proiecte și de la WeWork, dar am lucrat și pentru lanțul de restaurante Wagamama, pentru Five Guys, pentru Nando’s, am livrat mobilă pentru toate aceste companii. Alte piețe sunt: Belgia, Olanda, Germania, Spania, iar în ultimele luni am început colaborări și cu Singapore și Japonia.
Cum aveți de gând să cuceriți și piața din România?
Majoritatea firmelor au succes mai întâi pe plan local, național și apoi merg spre internațional. Noi am început invers. Am avut succes mai întâi pe plan internațional, după care ne-am dat seama că piața din România este în continuă creștere. Vrem să ne axăm în primul rând pe București, pentru că aici sunt cele mai impresionante proiecte. Ne dorim să colaborăm cu studiourile de arhitectură, de design și să aducem produsele noastre în proiectele care există deja. O altă abordare este realizarea de colecții proprii. După atâția ani de producție ne-am dat seama că putem dezvolta un brand propriu. Lucrăm cu designeri din Anglia, SUA și Germania pentru dezvoltarea unor colecții pe care vrem să le propunem pe piață.
Am lansat prima colecție originală Carel în anul 2022, iar în 2023 am lansat alte trei colecții care vor fi prezentate la Milano și la New York. Ne dorim să arătăm că mobila românească poate fi modernă, poate fi reinterpretată într-un stil mai minimalist, dar păstrând și simboluri românești. Zona Satu Mare este foarte cunoscută pentru tradiția în prelucrarea lemnului.
Ce piese cuprind colecțiile brandului Corel Woodworks?
Obiectul principal rămâne masa, cel mai frumos produs, dar am și diversificat: scaune, canapele, paturi, măsuțe de cafea. Am început să integrăm diferite materiale, nu mai lucrăm doar cu stejar. Am început să folosim și marmură, metal, sticlă sau materiale unice precum phoenix din Italia sau linoleum.
Cum se îmbină luxul și tradiția?
Pentru mobilierul premium, noi le îmbinăm reinterpretând tradiționalul. La noi vedeți mobilă ce face trimitere la stilul minimalist, modern, dar în același timp abordăm un concept the creative east. Ne-am dat seama că dacă trasăm o limită între Europa de Est și cea de Vest, Europa de Vest a fost întotdeauna mai funcțională, aveau deadline mai scurt, pe grabă. Noi, în est, mi se pare că avem un stil de viață mai lent, ne bucurăm foarte mult de frumosul din aceste obiecte. Astfel, încercăm să reinterpretăm tradițiile transilvănene.
Ce ai schimbat de când ai venit în companie?
Mie îmi place mult să mă plimb prin fabrică, să vorbesc cu muncitorii, tâmplarii, pentru că mi se pare interesantă partea de creație. Cred că meritul meu în firmă este că am creat un sistem care să funcționeze bine, de la plasarea comenzii și până la trimiterea obiectului finit către client. Am încercat și digitalizarea. La o fabrică de lemn masiv, nu poți să digitalizezi totul, pentru că obiectul trebuie să treacă prin mâna omului, care îi dă viață. În schimb, sistemul din spate, care susține operațiunile, trebuie să fie bine pus la punct. Eu asta cred că am reușit să fac în ultimii ani.
Cu ce designeri colaborați și ce trenduri sunt în acest moment pe segmentul mobilierului de lux?
Noi colaborăm în prezent cu trei studiouri care ne-au ajutat să facem colecțiile din 2023: unul din Marea Britanie, unul din SUA și unul din Germania. Avem colaborări cu arhitecți și designeri de interior care fac proiecte, iar noi facem produsele pentru aceste proiecte.
Trenduri există, culoarea anului sau un stil predominant. Dacă până acum câțiva ani era stilul industrial pe val, acum lumea se îndreaptă spre un stil minimalist, stilul Japandi de exemplu. Este o combinație între stilurile scandinav și japonez, acordă importanță lemnului, considerat un material nobil, de asemenea aduce nuanțe călduroase, multă lumină în încăperi.
Care sunt provocările cu care se confruntă producătorii de mobile din România?
Provocări există la tot pasul. A fost dificil în 2022, când a existat criza materiei prime, pentru că nu puteam menține bine ofertele. Trebuia totul planificat extrem de bine dinainte: cum achiziționezi material primă, cum te încadrezi în bugetul proiectului. O altă problemă cu care ne confruntăm este lipsa forței de muncă calificată. Satu Mare are o tradiție în tâmplărie. În trecut, erau multe fabrici și foarte mulți oameni bine pregătiți. În prezent, noi avem o echipă bine pregătită, dar nu mai există tineri care să vină din spate bine pregătiți. Este greu să instruiești, la rândul tău, oameni noi pentru această meserie.
Corel Woodworks face parte din Asociația Producătorilor de Mobilă din România. S-a luat în calcul sprijinirea unor școli de arte și meserii pentru a forma tinerii în această direcție?
Facem parte din Asociația Producătorilor de Mobilă din România și datorită lor participăm la toate aceste expoziții internaționale, sub pavilionul României. Au fost discuții între noi producătorii. Ne-am gândit să facem noi, în cadrul companiilor noastre, cursuri specializate. Avem colegi care au făcut primii pași. Noi, înainte de pandemie, am avut ideea de a oferi cursuri, dar ne-au fost date planurile peste cap și nu am apucat să revenim la tematică.
Ce înseamnă inovație în piața mobilei de lux?
Inovație există în piesele de design, folosirea anumitor materiale care în mod normal nu ar trebui să fie acolo. Folosirea linoleumului- care de obicei se regăsea pe podea, acum apare pe mese, birouri. Este un material mai calitativ, bineînțeles. Un alt exemplu este încorporarea prizelor sau modulelor de încărcare a telefonului în blatul biroului. Am creat obiecte interesante, tip statement, dar tehnologizate.
Ce perspective de viitor aveți?
Următoarele noastre expoziții vor fi la Milano și New York. La Milano mergem în aprilie, iar în New York în mai, iar în septembrie vom merge la Londra.
Punem accent pe brandul propriu. Ne dorim să arătăm că mobila românească poate fi calitativă, făcută cu designeri, la standarde înalte. Tocmai de aceea am lansat colecțiile noastre, facem campanii de marketing să arătăm că în România există potențial și șansa de a face aceste lucruri.
Ca cifră de afaceri, având în vedere că anul a început mai dificil, țintim tot o cifră de 4 milioane de euro. Ne axăm pe proiectele private.
Care sunt pilonii unei campanii de marketing în 2023 și cum crezi că va evolua marketingul în următorii 5 ani?
Eu văd o creștere mare a inteligenței artificiale. Este ultimul trend. Există niște tool-uri foarte puternice și nu vorbim doar de roboți care fac text pentru site, ci de niște inovații înalte, softuri care îți pot crea imagine în funcție de ceea ce explici. Campaniile de marketing se pot folosi de ele. La marketing însă trebuie să păstrăm și componenta umană.
În ce altă industrie ai investi, dacă nu ai face ceea ce faci în prezent?
Aș investi tot în această industrie. Pentru mine s-a transformat în pasiune. Îmi place tot ce ține de design interior, inovația clădirilor. Îmi fac muncă zi de zi cu drag.
Ce lecție de business ți-a rămas în minte și te-a influențat?
Lecții și sfaturi primesc zilnic. Din partea mătușii Elena, cel mai bun sfat a fost – Să nu ne fie frică! Mergem înainte! Nu ne putem panica atunci când vine câte o criză, cum a fost pandemia COVID-19, când am pierdut proiecte importante, din domeniul HoReCa. Ne-am repliat rapid, am găsit noi proiecte și am trecut peste. În perioada de criză trebuie să mergem înainte.