Gica Neamțu, fondatoarea brandului Pofta Focului, este un exemplu de determinare, curaj, pasiune și perseverență. După 15 ani de muncă într-un combinat de metalurgie, la 50 de ani, a decis să facă pasul spre antreprenoriat. S-a bazat pe pasiunea pentru business și rețetele tradiționale moldovenești culese de-a lungul timpului și a pus bazele unei afaceri în domeniul producției conservelor de legume și sosuri. „Habar n-aveam că fac antreprenoriat. Chiar dacă nu știi ce e acela un business plan, știi să faci strategii. Sunt principiile tale de viață transformate în business. La începuturi, nu aveam strategia de business, dar aveam un țel: de a construi ceva bun”.
În cei opt ani de antreprenoriat a învățat că trebuie să țintească sus, dar să păstreze întotdeauna un echilibru. „O lecție importantă este să nu uiți că într-o lume de business a bărbaților, ești femeie. Este diferit. Pentru mine a fost mai provocator”. De la decizia curajoasă din 2014, Pofta Focului a ajuns astăzi un brand cunoscut, atât pe plan local, național, cât și internațional, iar gustul preparatelor moldovenești cu nume de poveste ajunge tot mai apreciat. Deși antreprenoare cu normă întreagă, recunoaște că pasiunea i-a rămas aceeași: „mă întorc mereu în bucătărie, acolo îmi place!”.
Cine este Gica Neamțu, așa cum se vede ea?
Gica Neamțu nu prea se vede. Gica Neamțu există, dar cred că se confundă pe alocuri cu Pofta Focului. Este poftă de viață, pofta de a dărui iubirea, de a face lucrurile cu temei, cu folos, cu bucurie, cameleonică aș putea spune eu, cred că i-aș da bătaie de cap unui psiholog. Așa sunt eu.
De cât curaj a fost nevoie pentru ca la 50 de ani, când mulți se gândesc la cât mai au până la pensie, să alegeți să faceți ceva nou, să porniți pe calea antreprenoriatului? Cum a venit decizia?
Au fost mai multe decizii la un moment dat, decizii date de ceea ce simți și ești corect cu tine. Sunt un om cu foarte multă rezistență fizică, psihică, emoțională, sunt omul care cade, își asumă că e acolo jos, stă bine, nu se ridică. Pentru că amețești dacă te ridici brusc. Și apoi vine analiza: de ce ai căzut? Ce s-a întâmplat? Apoi te ridici, și o faci cu mult mai multă forță pentru că ți-ai învățat lecția. Dacă nu, o să tot cazi. Simțeam că făcusem performanță în multe domenii. E acel sentiment de „mai mult“. E un gol, simți că îți lipsește ceva, că nu ești împlinit, deși din afară, toate sectoarele de viață sunt la superlativ. Tu simți că mai este ceva, dar nu știi ce. Asta pentru că cele mai grele căutări sunt cele din sinele nostru. Am căutat, am găsit, am rezolvat unele probleme administrative, sociale, după care am zis ok, de aici ce fac? Cred că ar fi bine să fac ceea ce vreau! Pentru că în general, în viață, faci fie ce-ți dictează părinții, ce îți impune societatea, ce impun conjuncturile. Tu ai părerea că sunt deciziile pe care le dorești tu. E fals! Este despre a avea curajul să îți spui ție cu adevărat ce vrei să faci, firește că nu la 18 ani. În timp, în funcție de dezvoltarea personală, de ce aptitudini îți dezvolți. Și mi-am spus: Ce mi-aș dori să fac? Ce-mi place? Nu cred că o să mă plătească cineva să vorbesc sau să citesc. Îmi place să gătesc mult. Bun, ce fac de aici? Nu ceva obișnuit, ci performanță!
A reușit Pofta Focului să vă umple acel gol?
Da. Mi-a umplut tot golul. Fiecare om are nevoile și valorile lui. E o nevoie. Unii să se audă, alții să se vadă, alții să ofere, să simtă. Răspunzi întotdeauna unei nevoi. Asta era nevoia mea: de a mă simți bine, de a face un lucru bun, de a răspunde unei nevoi din piață. Fie că vorbim de piața sentimentelor, de piața emoțiilor, de business, de mâncare. Habar n-aveam că am făcut antreprenoriat, nu știam ce este antreprenoriatul, deși stau tot timpul cu cartea în mână să învăț câte ceva.
Începuturile nu sunt ușoare. Sunt multe lucruri noi, rețete, distribuție. Cum a fost la dumneavoastră?
Nu e doar ușor sau doar greu. Dacă îți place, orice lucru este ușor. Dacă nu îți place, orice lucru este o corvoadă. Pasiunea transformată în business are niște ingrediente pe care ori le știi, ori le înveți pe drum, depinde cât de repede înveți. Aveam baza, adică un talent nativ de a face business, de a manageria orice. Și aveam rețetele.
Gica Neamțu e moldoveancă, la fel și rețetele. Le-ați cules personal?
Da, le-am cules personal și am făcut experimente. De multe ori spun că mi-aș dori un dish, aș vrea ceva care să aibă gustul acesta. Cum îl realizez? Fac anumite combinații, experimente.
Care este cel mai căutat produs marca Pofta Focului?
Surprinzător nu zacusca, cea cu care am pornit la drum. Pe primul loc este Sosul la Flacără, care este un ketchup 100% natural. Este un produs care bate topurile.
Clientul este atras de gustul copilăriei sau mai degrabă de ingredientele naturale?
Am mai multe studii făcute și sunt interesante observațiile clienților. Prima dată îi atrage denumirea. De exemplu, Zacusca Pătimașă, Vraja Busuiocului, Sos la Flacără. Denumirile sunt wow și te opresc, întâi mâncăm cu ochiul. După care citești povestea. Cum tanti Gica învârte în ceaun roșioarele în ulei, povestea clar te-a oprit. Apoi este gustul. Și clientul spune: E ca la bunica. Pachetul complet.
Unde vindeți produsele, în țară sau și în străinătate?
Avem o colaborare cu Bruxelles, acolo unde un partener de-ai noștri are cea mai mare piață, un magazin în care duce foarte multe produse din România. Mai sunt și alți parteneri din afară care cumpără din magazinul nostru online. Pe intern sunt magazinele mari și băcăniile cu poveste de peste tot din România.
Cât produceți anual?
Anul trecut am livrat în piață aproximativ 50.000 de borcane, pentru un producător mic este mult. Și este un efort mare, atât timp cât încă lucrăm cu metode tradiționale. Adică, tot ceaunul, tot pe foc, tot mestecat în el. Nu avem echipamente moderne. Ne-am automatizat pe partea de curățat, tăiat. Dacă creșterea a fost dinamică, acum patru- cinci ani aveam un volum de vânzări de 15 ori mai mic. În echipă am fost eu…cu mine. Începeam programul la ora 6 dimineața și la 11-12 noaptea spuneam că tot mai pot. Plătesc pentru acest efort emoțional și fizic, dar încă respir. Când creșterea a fost mare, încât simțeam că nu mai pot, l-am întrebat pe fiul meu ce facem. Ceva mic pentru mine sau ceva mare pentru amândoi? El a vrut un brand mare pentru amândoi. Eu am făcut partea organizatorică, hală proprie, povestea administrativă. El profesa atunci ca medic veterinar, deja de șase ani, la Brașov, cu performanțe fantastice. Nu a venit cu mâna goală, a venit cu viitoarea soție, au procesat repede informația, echipa s-a mărit cu micul Tudor, iar acum mai avem încă doi angajați cu care am reușit să facem față. În continuare este nevoie de o schimbare pentru că tot creștem.
Care este strategia de dezvoltare?
Eu îmi doresc ca într-un an să predau ștafeta. Nora pe producție, fiul pe business, iar eu să mă bucur de nepot. Deja anul acesta implementăm două proiecte pe fonduri europene a câte 250.000 de euro fiecare și ne va aduce acel suflu de echipamente, de creștere a productivității. Vom ușura procesul de producție, vom avea mai mult timp pentru noi și pentru business. Mă uit în jur și văd mulți oameni de business bogați. Eu nu am bani mulți, dar sunt fericită.
La lansare ați fost implicată 100%, iar acum spuneți că este important ca omul să fie pe primul loc. Este o lecție învățată în acești ani?
Oricât de rațional ai fi pe parcursul businessului, din dorința de a face multe lucruri, undeva te pierzi. Nu e dorința de perfomanță neapărat, ci dorința de a nu dezamăgi, de a fi acolo. Dacă un magazin din București spune- vreau produsele dumneavoastră, dar partenerul de peste drum spune că vrea și el, ce fac? Unuia îi dau, altuia nu? Nu, cresc producția. Dorința de a mulțumi pe toată lumea te face să te pierzi pe drum! Atunci ajungi să spui: un pic de echilibru n-ar strica. Orice om de business va spune că începuturile au fost cu 12-18 ore de muncă. Cred că toată lumea care ajunge la un anumit nivel spune: mai puțin! Sunt oameni de business care acum regretă că nu au acordat mai mult timp familiei, că nu și-au văzut copiii crescând, că nu s-au bucurat de lucrurile mărunte. Acolo e fericirea. Important este echilibrul.
Pe cine v-a fost frică să nu dezamăgiți, în mod special?
Nu este o frică. Este dorința de a nu dezamăgi. Nu sunt fricoasă. Fricile le înfrunt. Mă întreb: de ce mi-e frică? Trebuie să îți demontezi fricile. Dacă trăiești cu drobul de sare, nu mai faci nimic în lumea asta.
Ați avut vreo perioadă mai grea, în care ați simțit că nu mai puteți?
Au fost multe momente. Avem un sistem legislativ amuzant, avem rigori de siguranță alimentară cărora uneori nu știi cum să le faci față, competitivitate e minunată, dar să fie pe criterii corecte. Au fost momente grele și sunt pasionată de matematică. Așa știu că orice problemă are o soluție. Nu o găsești astăzi, o găsești mâine. În timp, spui – am luat acea decizie, a fost proastă! Nu, nu a fost proastă. Atunci a fost cea mai bună decizie, în virtutea factorilor de atunci. E cea gândită corect atunci. Sunt împăcată și asumată cu sine.
Sunteți printre puținele branduri locale atât de cunoscute, pe nișa aceasta. Cum ați reușit? Ce ați făcut diferit?
Chiar dacă nu știi ce e acela un business plan, știi să faci strategii. Sunt principiile tale de viață transformate în business. La începuturi, nu aveam strategia de business, dar aveam un țel: de a construi brandul Pofta Focului. Am avut o echipă minunată din start. Raluca Gavrilescu (cea care a dat numele brandului) mi-a explicat ce e brandul. I-am spus: vreau ca atunci când spui Pofta Focului să spui bun, indiferent că o să facă legume, pâine, gogoși. Acest lucru m-a determinat să fac permanent un lucru bun. În jurul meu sunt doar oameni care în domeniul lor ating perfecțiunea. Știu să deleg autoritatea, știu să îmi aduc lângă mine oameni care sunt cei mai buni. În momentul în care am cea mai mare nevoie, se întâmplă lucruri. Am avut oamenii cei mai buni (PR, marketing).
Care a fost lecția cea mai importantă din cei opt ani de până acum?
Lecția de business este atipică: să vezi bine, să țintești sus, dar să te întinzi atât cât ți-e plapuma, ca să dormi noaptea liniștit. O altă lecție importantă ar fi să nu uiți niciodată să fii fericit și să nu uiți că într-o lume de business a bărbaților ești femeie. Este diferit. Pentru mine a fost mai provocator. Am modele feminine foarte frumoase care m-au călăuzit.
Dacă ați putea da timpul înapoi, ați face ceva diferit?
Cred că aș face un management al timpului mai bun, vorbind doar din experiența de acum.
