Business Leaders > Povesti de business > Au renunțat la afacerea din Germania pentru a aduce tradiția pastelor artizanale în Romania. Atelierul Fornarina, un amestec de energie feminină, tradiție și artă italiană

După 20 de ani în Germania, Monica Engber a decis că a venit momentul să se reîntoarcă acasă, în România. Plecase imediat după terminarea facultății și a lucrat în domeniul organizării de evenimente, având propriul restaurant. Acolo l-a cunoscut și pe actualul său partener, Pino. Înainte de revenirea în țară s-au gândit la o idee de afaceri în care să se poată împlica amândoi, așa că în 2019 și-au propus să aducă tradiția pastelor italiene artizanale în Romania. Spun despre pastele lor că sunt un amestec de „energie feminină, tradiție și artă italiană“ , mândrindu-se că Atelierul Fornarina respectă tradiția mamelor și a fiicelor italiene. Chiar și numele brandului este ales după un faimos tablou al pictorului renascentist Raffaello.

„Am iubit dintotdeauna cultura italiană, cu toate tradițiile lor. Am învățat singură limba italiană și a fost firesc să iubesc pastele și bucataria lor. În perioada petrecută în Germania am avut ocazia să învăț multe din cultura gastronomică italiană și internațională“, povestește Monica.

Cum au fost începuturile și ce provocări ați întâmpinat?

A fost greu, dar nu mai greu decât mă așteptam. Nu era prima dată când făceam asta. Am trecut prin atâtea încercări, încât nu mă mai sperii ușor când întâmpin dificultăți. Și trebuie să recunosc că ne-am adaptat destul de repede la noile condiții din Brasov, cu mediul economic, legislația și mentalitatea oamenilor. A fost o experiență interesantă. De câte ori veneam în concediu în Romania, vedeam cum evoluează și se transformă gândirea oamenilor de aici, cum sunt tot mai deschisi spre restul lumii.

Cum au fost primite pastele Fornarina pe piața românească?

La început toți cunoscuții ne sfătuiau să mergem la sigur cu produse clasice, cunoscute de piața locală. Ar fi însemnat să vindem doar spaghetti, tagliatelle, penne, fusilli și poate farfalle. Dar nu am ascultat de nimeni. Am făcut ce ne-am dorit noi, am creat o gamă bogată de produse, în mare parte puțin cunoscute pe piața brașoveană. Cu timpul am găsit tot mai mulți fani ai acestora.

Monica Engber

Ce vă diferențiază de ceilalți producători de paste?

Urmăm consecvent tradiția italiană, folosind doar faină de grâu dur. Făina albă nu are ce căuta în producția noastră. Avem o gamă de produse interesante, care depășesc nivelul unui pastificcio standard și care intră în categoria gourmet. Producem totul în ziua în care livrăm, gătim în Atelier toate umpluturile și sosurile, doar cu ingrediente 100% naturale. Pasiunea noastră pentru bucătăria italiană și internațională, experiența pe care o aducem din trecutul nostru de gastronomi, eu și ca chef în propriul restaurant, se reflectă în fiecare produs. Este un drum lung, dar pe masură ce trece timpul îmi dau seama din reacția clienților că este bine ceea ce facem.

Cum v-a afectat pandemia?

Ne-a schimbat un pic planurile și direcția. Noi am pornit pe ideea că ne vom adresa în principal clienților HORECA, cel puțin în prima fază a proiectului, dar pandemia ne-a obligat să ne regândim obiectivele, având în vedere că acest sector a fost greu afectat.  Începând cu luna martie am schimbat rapid direcția și am început să ne adresăm persoanelor fizice prin intermediul canalelor de social media. Ne-am construit un shop online și am început să livrăm personal pachetele cu paste. Ne-am simțit solidari și sunt mândră de comunitatea care s-a creat în rândul producătorilor și a consumatorilor din Brașov.

Am fost des întrebată în această perioadă dacă regret faptul că am părăsit Germania și m-am întors în România. Am un singur raspuns la această întrebare: nu există alt loc pe pământul ăsta unde aș fi vrut să fiu în timpul pandemiei, decât Brașov. Chiar dacă am fost plecată 20 de ani în străinătate, m-am simțit repede acasă și în comuniune cu oamenii de aici. Am încercat și noi să dăm o mână de ajutor atât cât am putut și să ne facem partea noastră în toată situația asta dificilă în care ne aflăm toți.

Care este diferența dintre pastele artizanale și cele pe care le găsim în hipermarketuri?

Pastele artizanale nu sunt doar paste, sunt o explozie de gust, o experiență unică. Gustul pastelor proaspete nu este modificat prin procese de conservare, de pasteurizare. Timpul de fierbere este foarte scurt, 2-3 min, iar consistența grâului dur și a umpluturilor este autentică. Ca la orice produs proaspăt de calitate, se simte pasta. Se simte gustul unui ragout de rață proaspăt gătit la foc încet, se simte gustul brânzei de capră și a smochinelor, se simte fiecare ingredient în parte. Și dacă știi exact ce mănânci, te surprinde bogăția și combinația de gusturi. Majoritatea pastelor umplute sunt bune gătite cât de simplu, cu unt, salvie și parmezan sau cu roșii cherry, ulei de măsline și busuioc. Sosuri grele sau complicate sunt pentru pastele de proastă calitate.

De unde vă luați materia primă pentru paste?

Făina o luăm de la o moară din regiune, iar ingredientele pentru umpluturi încercăm în mare parte să le procurăm de la producători locali, din piața brașoveană, dar avem și produse tradiționale pe care le importăm din Italia.

Unde comercializați pastele și cum vă promovați?

Momentan ne adresăm clienților brașoveni, atât celor din HORECA cât și persoanelor fizice care pot comanda direct pe shop-ul nostru online, cu ridicarea pachetelor de la Atelier sau livrare acasă. Avem colaboratori pentru livrare în zona București, Ilfov, Ploiești și Valea Prahovei și căutăm în continuare colaboratori petru alte orașe ale țării. Produsul nostru este proaspăt și trebuie transportat cu o mașină frigorifică, nu se poate trimite prin curier în alte orașe ale țării. Căutăm soluții în viitor pentru clienții care ne scriu din alte orașe.

Facebook și Instagram au fost singurele canale prin care ne-am promovat produsele la început. Acum funcționează reclama din gură în gură și recomandările clienților.

Cum arată strategia de dezvoltare pe următorii 5 ani?

În primul rând dorim să ne păstrăm calitatea și principiile de la care am pornit. Ne-am dori mult să putem servi și clienții din alte orașe ale țării, dar vom face acest lucru numai prin intermediul unor colaboratori serioși care să ne reprezinte valorile și să respecte produsele noastre așa cum le respectăm și noi. Același serviciu și calitatea pe care o oferim clienților din Brașov am vrea s-o putem oferi și în alte zone ale țării.

Vă gândiți să colaborați cu restaurante sau hipermarketuri care să vă distribuie produsele?

Cu restaurante da, cu hypermarketuri mai puțin. Nu dorim să devenim un producator industrial de paste. Chiar dacă sper să ne mai mărim rețeaua de distribuție, vom rămâne un producator de paste proaspete artizanale. Asta înseamnă că vom căuta băcănii și magazine cu profil gourmet, care pot prezenta produsele noastre așa cum ne dorim.

Ce ați face diferit dacă ați lua-o de la capăt?

Probabil am face totul la fel, pentru că am luat în fiecare moment cea mai bună decizie posibilă. Dar am începe cu câțiva ani mai devreme.

Cât de greu/ușor este să fii producător autohton în România?

Noi facem exact ceea ce ne-am dorit, dificultățile care apar nu schimbă acest lucru. Dar ca să putem rezista în momentele dificile, care au fost și vor mai fi cu siguranță, trebuie să gândim pe termen lung. Nu căutam succesul imediat sau banii făcuți repede, Fornarina este o afacere care implică muncă multă, sacrificii personale, compromisuri, răbdare, consecvență și încredere în propriile forțe. Nu știu dacă multe persoane ar rezista la așa o aventură, dar cred că noi suntem în momentul potrivit, la locul potrivit. Deci da, aș face din nou totul așa cum am făcut.

Există o susținere a producătorilor locali din partea statului, a consumatorilor sau a celorlalți antreprenori?

Susținere din partea statului mai puțin, dar așa cum am menționat anterior, în această perioadă a pandemiei s-a creat o comunitate locală extraordinară care a contribuit la susținerea reciprocă între firmele locale, producători, consumatori și restaurante. Îmi doresc din tot sufletul să trecem toți cu bine și să ieșim mai puternici din această experiență. Fără ajutorul acestei comunități locale nu am fi putut rezista.

Business Leaders

View all posts

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *