După ce a lucrat zece ani în domeniul farma, Alexandra Crâșmaru și-a dorit să intre în zona de antreprenoriat prin lansarea pe piață a unei clinici estetice care să ofere oamenilor încredere și servicii de calitate. Aceasta a fost dorința inițială și diferențiatorul pe care antreprenoarea a mizat. După cum povestește, și-a alocat timpul necesar pentru a se documenta cu privire la tehnologii și protocoale, căutându-și echipa cu care să pornească la drum. Nu s-a lăsat intimidată de provocările aduse de pandmeie, s-a ținut de planurile inițiale și a lansat clinica în primăvara acestui an. Ca și investiție inițială, amenajarea clinicii și echipamentele au costat aproximativ 300 de mii euro.
Am vorbit cu antreprenoarea Alexandra Crâșmaru despre provocările începerii unui business pe timp de pandemie și am întrebat-o ce strategie are pentru ca Ilumma Clinique să se evidențieze pe piața serviciilor medicale private.
Începuturile nu sunt ușoare niciodată. De ce provocări te-ai lovit și ce ai învățat din experiența aceasta?
Ca orice business, chiar dacă-l faci cu toată pasiunea din lume, la început este greu. Cu atât mai multe sunt provocările atunci când începi într-o perioadă tumultoasă, cum a fost pandemia. De exemplu, în primăvară aveam programat evenimentul de lansare. Am amânat orice tip de eveniment pe care am fi vrut să-l facem în clinică, pentru că ținem foarte mult la siguranța pacienților și a personalului. Ne-am limitat la promovarea în mediul on-line. Iar provocările continuă, de la explozia prețurilor la dezinfectanți, problemă confruntată de toate clinicile medicale, până la temerile pe care pacienții le au în fiecare zi despre siguranța stării lor de sănătate.
Cât de greu este să te faci remarcat pe piața medicală din România?
Dacă ai o promovare constantă și coerentă, cred că te poți face remarcat. Este vorba de o promovare corectă și, mai ales în mediul privat, să pui accentul pe educație. Să-i oferi pacientului informații despre sănătate, despre procedurile pe care le poate face, contraindicații sau posibile efecte adverse. Pentru că nu oricine poate să facă orice tip de tratament, nu ni se potrivește tuturor același lucru și poate sunt intervenții de care nici nu avem nevoie. Cred că ne putem remarca tocmai prin această comunicare coerentă în direcția educării pacientului.
Ce măsuri de siguranță ați luat în această perioadă?
Suntem o clinică medicală și ținem foarte mult la modul în care se face dezinfecția. Oricine intră în clinică trebuie să poarte mască, botoșei peste încălțăminte, halat de unică folosință, oferim un săculeț pentru geantă – aceasta nu va sta nici pe canapea, nici pe masa din cabinet. Totul se dezinfectează, avem lămpi bactericide pe care le punem în funcțiune după fiecare pacient și încercăm să-i spațiem cât mai mult, astfel încât interacțiunea să fie minimă.
Care sunt cele mai cerute servicii?
Depinde foarte mult și de sezonalitate. De exemplu, dacă ne raportăm la sezonul de toamnă, am văzut că au fost foarte cerute tratamentele de estompare a petelor dobândite pe parcursul verii, dar și injectările cu toxină botulinică, mai ales că vine sezonul sărbătorilor și toată lumea vrea să arate bine. Totuși, vedeta sezonului este epilarea definitivă cu laser.
Cum vezi piața serviciilor estetice din România?
Cred că este în plină dezvoltare, dar mai este loc pentru destul de mulți jucători. Probabil așa ne vom și diferenția, prin calitatea serviciilor. Este o piață privată de sănătate care se va dezvolta și va suplini zona de patologie din mediul de stat, pentru că ele se întrepătrund. Noi asta încercăm să facem, nu doar estetică medicală ci și patologie pură. Noi îmbinăm dermatologia patologică cu estetica medicală.
Care este cea mai bună lecție de business pe care ai învățat-o în experiența ta?
Nu știu dacă am primit-o sau am dedus-o, dar știu că totul se învârte în jurul oamenilor. În orice business ai fi, echipa este cea mai importantă. Nu poți să ai succes de unul singur dacă nu ai o echipă puternică în spate, în care să crezi și alături de care să fii dispus să construiești lucruri importante.
Adauga comentariu