Business Leaders > Lideri > Alina Robescu este noul HR Lead al Unilever South Central Europe

Unilever South Central Europe (USCE) anunță numirea Alinei Robescu în rolul de HR Lead, începând cu 1 martie. Din acest rol, Alina se alătură echipei de conducere a USCE și va coordona strategiile de resurse umane pentru Unilever în regiunea Europei Centrale și de Sud. Alina Robescu preia rolul de HR Lead de la Marinela Bărbulescu, numită la finalul anului trecut HR Director Supply Chain Eastern Europe.

Alina se alătură echipei Unilever după 16 ani petrecuți în sectorul bancar. În cel mai recent rol a coordonat echipa de HR Business Partners pentru UniCredit Bank Romania.

„Este o onoare pentru mine să mă alătur echipei Unilever SCE ca HR Lead. Este un capitol nou în cariera mea – după 16 ani în banking am schimbat sectorul de activitate și am parte de un început inedit, într-un context care nu ne permite încă apropierea de colegi de care are nevoie un om de HR în activitățile pe care le desfășoară. Însă, am simțit încă de la început deschiderea și pregătirea echipei Unilever și sunt nerăbdătoare să cunosc colegii și proiectele din South Central Europe. 2021 va fi cu siguranță un an provocator și mă bucur să încep acest nou capitol alături de o echipă bine pregătită și puternică.”, a spus Alina Robescu.

Alina Robescu preia rolul de HR Lead de la Marinela Bărbulescu, numită la finalul anului trecut HR Director Supply Chain Eastern Europe.

„Noul capitol pe care l-am început în Unilever mă duce într-o echipă nouă, o echipă de la care am o mulțime de lucruri de învățat, mai ales că vorbim despre echipa de Supply Chain a Unilever din Estul Europei, o echipă pentru care ultimul an a fost plin de lecții și de provocări pe care le-au depășit într-un mod extraordinar. După 6 ani în rolul de HR Lead în South Central Europe și 20 de ani petrecuți în cadrul Unilever în România, a venit momentul să duc mai departe experiența pe care am dobândit-o și mă bucur să las în urmă o echipă puternică și profesionistă, care sunt sigură că o va întâmpina pe Alina cu entuziasm”, a declarat Marinela Bărbulescu, HR Director Supply Chain Eastern Europe

„Alina este un profesionist desăvârșit și știu că întreaga echipă Unilever din sudul și centrul Europei e pe mâini bune. Este un an important pentru noi – în 2021 se împlinesc 30 de ani de când primele produse Unilever au intrat pe piața din România. În același timp, este și un an în care vom trăi în continuare vremuri incerte. Însă, ceea ce rămâne mereu o prioritate pentru noi este echipa, iar Alina va juca un rol crucial în coordonarea acțiunilor și strategiilor de resurse umane. Sunt alături de ea și știu că experiența ei vastă în HR o va ghida excelent în noul rol”, a declarat Ana-Maria Pâslaru, General Manager Unilever South Central Europe

Începând cu 1 martie, Alina Robescu va coordona activitățile de resurse umane din Unilever South Central Europe, regiune care reunește echipele Unilever din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova. În prezent Unilever South Central Europe are peste 1700 de angajați.

Redactor: Lizeta Oprea

Business Leaders

View all posts

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *