Royal Philips, lider global în tehnologia medicală, anunță numirea lui Maxim Kuznetsov în poziția de Market Leader Philips Europa Centrală și de Est și Rusia. Conform companiei, numirea acestuia urmărește optimizarea structurii companiei Philips, prin preluarea responsabilităților într-o structură combinată pentru Rusia și Europa Centrală și de Est, sub aceeași conducere. În acest nou rol, Maxim Kuznetsov va coordona echipa Philips formată din 1600 de
angajați, din 30 de țări. Maxim Kuznetsov a deținut anterior poziția de Market Leader Rusia și Asia Centrală, iar numirea în noul rol a intrat în vigoare din ianuarie 2021.
„Apreciez responsabilitatea de a fi Market Leader CEER și sunt mândru că deja de 15 ani contribui la
îmbunătățirea vieții oamenilor prin inovație. Sănătatea și starea de bine a oamenilor a fost
întotdeauna o prioritate, atât pentru companie, cât și pentru mine personal. Tehnologiile noastre de
consum sunt dezvoltate sub conceptul de continuum al sănătății și ajută în gestionarea unui stil de
viață sănătos, iar soluțiile noastre medicale joacă un rol esențial, contribuind la îmbunătățirea
sistemelor de sănătate, un aspect cu atât mai important în timpul pandemiei COVID-19,” a declarat
Maxim Kuznetsov, Market Leader Europa Centrală și de Est și Rusia.
Maxim s-a alăturat companiei Philips în 2005 și, în ultimii 15 ani, a deținut diverse poziții în vânzări,
marketing și market management. În 2012, a fost numit General Manager & Commercial Leader
Consumer Lifestyle în cadrul Philips Ucraina. În 2014, a devenit Sector Market Leader Philips
Consumer Business Rusia și CIS (Comunitatea Statelor Independente). În 2017, a preluat rolul de
Market Leader RCA fiind responsabil de activitate în Rusia, statele CIS și Philips Innovation Labs
“Skolkovo”.
Prin implicarea lui Maxim, segmentul de îngrijire a sănătății în cadrul Philips a crescut și s-a dezvoltat,
iar mai multe tehnologii medicale inovatoare au fost lansate pe piețele coordonate de el. Sub
conducerea lui, în Rusia a fost lansat magazinul online oficial al Philips pentru produse de sănătate și
au fost dezvoltate noi modele de business, inclusiv cel de consultanță în domeniul sănătății. A
implementat partea de contracte directe pentru distribuția de echipamente medicale, parteneriatele
public-private și contractele de servicii de tehnologie medicală (medical technology services – MTS).
Un accent puternic a fost pus și pe dezvoltarea portofoliului de soluții și echipamente medicale
relevante la nivel local.
Lideri
Adauga comentariu