Autenticitatea unui brand handmade nu vine doar din produse, ci și din povestea omului care le creează. Antreprenoarea Sorana Cocheci sau, așa cum mai este cunoscută – ,,Sorana Croșetează“, și-a transformat pasiunea pentru croșetat într-un nume apreciat de cei care caută obiecte lucrate manual cu grijă și atenție la detalii. Pentru ea, croșetatul a început ca un refugiu creativ, un moment de respiro într-o perioadă cu grele încercări. Apoi, s-a transformat într-o activitate generatoare de energie și bucurie pentru frumos. Primele sale creații au ajuns la prieteni și familie, iar reacțiile lor au încurajat-o să își imagineze un viitor în acest domeniu. Creșterea brandului s-a produs într-un mod organic, iar ideea unui început în această nișă a prins contur.
Își amintește că a învățat să croșeteze de la bunica sa, deprinzând de mică răbdarea și creativitatea necesare în acest acest tip de activitate. Lecțiile din copilărie s-au transformat astăzi în principii fundamentale: emoție autentică, materiale de cea mai bună calitate și un respect profund pentru fiecare obiect creat. „Fiecare piesă poartă o parte din mine, dar și din tradiția pe care am învățat-o de-a lungul anilor”, spune Sorana. Fiecare jucărie croșetată este unică, iar clienții înțeleg și apreciază această particularitate. „Nu creez doar obiecte, ci adaug o poveste, o emoție în fiecare produs”, mărturisește antreprenoarea.
Recomandările și prezența activă în mediul online au transformat „Sorana Croșetează” într-un brand recunoscut dincolo de granițele României. Clienți din întreaga Europă îi caută produsele, atrași de unicitatea fiecărei piese și de personalizarea atentă a fiecărei comenzi.
După cum spune, nu vede croșetatul doar ca pe un business, ci și ca pe o modalitate de a transmite mai departe o tradiție. Organizează ateliere și lucrează la colecții noi, combinând tehnicile clasice cu tendințele moderne, adaptându-se continuu la ritmul și nevoile contemporane. „Vreau ca ceea ce fac să inspire, să readucă bucuria lucrului manual într-o lume tot mai grăbită”, mărturisește Sorana.
Business Leaders: Fiecare poveste antreprenorială începe cu un moment cheie. Care a fost acel moment declanșator în care ai realizat că pasiunea pentru croșetat poate deveni mai mult decât un hobby?
Sorana Cocheci: Momentul declanșator a fost atunci când am realizat că ceea ce croșetez îmi aduce o bucurie sufletească imensă și am îndrăznit să visez. Apoi, oamenii din jurul meu apreciau ceea ce croșetam. La început, a fost doar o modalitate de relaxare, o exprimare creativă și o modalitate de a trece peste o perioadă mai grea din viața mea. Cu susținerea prietenilor și a familiei, mi-am dat seama că pasiunea mea ar putea deveni un business. Prima comandă oficială, acel prim client care a ales să plătească pentru un produs handmade făcut de mine, a fost momentul în care am realizat că pot transforma această pasiune într-o afacere reală.


Ai menționat că bunica ta a fost sursa ta principală de inspirație. Ce valori și lecții ai preluat de la ea și cum se reflectă acestea în brandul tău?
Tot ceea ce este mai bun în mine este de la ea, iar asta se reflectă în tot ceea ce fac. Sunt cea mai norocoasă că îi sunt nepoată și sunt mândra că am crescut în tradiție, bun simț, curățenie, atenție la detalii și iubire. Multă iubire.
„Sorana Croșetează” s-a conturat organic, dar fiecare antreprenor se confruntă cu provocări. Care au fost cele maidificile obstacole pe care le-ai întâmpinat și cum le-ai depășit?
Când am început „Sorana Croșetează”, totul părea simplu. Era doar pasiunea mea transformată în produse handmade. Însă, pe măsură ce afacerea a crescut, au apărut provocările. Unul dintre cele mai dificile obstacole a fost gestionarea timpului și echilibrarea între creație, promovare și administrarea comenzilor. A trebuit să învăț să mă organizez mai bine și să stabilesc priorități.
Altă provocare a fost găsirea unor materiale de calitate la prețuri accesibile, fără a compromite autenticitatea produselor.
De asemenea, promovarea online a fost o lecție importantă. La început, mi-a fost greu să mă expun și să îmi fac cunoscut brandul, dar am învățat treptat cum să folosesc social media și să creez o comunitate în jurul pasiunii mele. Educația este cea mai importantă.
Fiecare provocare a fost o oportunitate de creștere, iar ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost perseverența și susținerea celor care cred în ceea ce fac.
Care crezi că este impactul lucrului manual într-o lume dominată de producția de masă?
Într-o lume în care producția de masă ne acaparează parcă cu totul, lucrul manual aduce autenticitate, unicitate și emoție. Fiecare obiect croșetat manual nu este doar un produs, ci o poveste. Spre deosebire de articolele produse în serie, fiecare piesă handmade poartă amprenta celui care a creat-o, având o valoare sentimentală aparte.
Pe lângă aspectul estetic, lucrul manual încurajează consumul responsabil și sustenabilitatea. Oamenii încep să aprecieze din ce în ce mai mult calitatea în detrimentul cantității și să investească în produse durabile, realizate cu grijă.
Mai mult decât atât, croșetatul și alte forme de artizanat creează conexiuni între oameni. Într-o lume grăbită, lucrul manual ne reamintește de frumusețea lucrurilor făcute cu răbdare, din suflet.




Care este procesul tău creativ? Pornești de la o idee clară sau lași materialele și inspirația să te ghideze?
Procesul meu creativ este ceva nu am știu niciodată să-l explic în cuvinte. Pur și simplu îl simt, îl văd și îl redau. Cred că mâinile știu deja ce au de făcut înainte să afle creierul.
Ce simți atunci când creezi un nou obiect? Ești într-o stare de flow, de introspecție, de entuziasm?
Fiecare obiect pe care îl creez este o călătorie plină cu emoții. În momentul în care încep un nou proiect, intru într-o stare de concentrare, în care timpul pare să se oprească, iar tot ce contează este firul care prinde viață sub mâinile mele. Este o combinație între concentrare profundă și relaxare, o stare aproape meditativă în care mă deconectez de la agitația cotidiană și trăiesc în prezent. Mă bucur de fiecare etapă, de la alegerea materialului până la momentul final, când văd produsul terminat și știu că va aduce bucurie imensă cuiva.
Croșetatul îmi oferă spațiu să-mi ordonez gândurile, să îmi găsesc echilibru și să îmi aduc aminte de mine.
Produsele tale au ajuns deja în mai multe țări din Europa. Cum ai reușit să construiești această prezență internațională și ce impact a avut acest lucru asupra businessului tău?
Extinderea internațională a venit treptat, organic, pe măsură ce pasiunea mea pentru croșetat a ajuns la oameni din diferite colțuri ale Europei. La început, a fost vorba despre recomandări. Clienții mulțumiți au împărtășit experiența lor, iar astfel produsele mele au ajuns dincolo de granițele României. Un rol esențial l-a avut prezența online prin platformele de social media. Prin postări din suflet am reușit să creez o comunitate de oameni care apreciază lucrul manual.
Fiind un brand de artizanat, relația cu clienții este una personală. Cum reușești să construiești și să menții aceste conexiuni?
Pentru mine, fiecare client nu este doar un cumpărător, ci o parte din povestea „Sorana Croșetează”. Relația cu oamenii care aleg produsele mele este una personală, bazată pe autenticitate, comunicare și grijă pentru detalii. Încerc să construiesc aceste conexiuni prin interacțiuni directe. Astfel, fiecare comandă devine un dialog, nu doar o tranzacție. De asemenea, folosesc social media pentru a împărtăși nu doar produsele finale, ci și etapele din spatele creației. Această transparență îi ajută pe oameni să înțeleagă cât suflet pun în fiecare obiect și creează o legătură mai profundă. Un alt aspect important este recunoștința. Îmi place să trimit mesaje de mulțumire, să creez mici surprize pentru clienții fideli și să le arăt că fiecare alegere pe care o fac susține un vis. Prin toate acestea, încerc să construiesc nu doar un brand, ci o comunitate de oameni care apreciază frumosul și lucrul făcut cu pasiune.
Cum percepi schimbarea în atitudinea consumatorilor față de produsele artizanale și sustenabile? Ai observat o evoluție încomportamentul cumpărătorilor din România versus cei din străinătate?
În ultimii ani, am observat o schimbare semnificativă în atitudinea consumatorilor față de produsele artizanale și sustenabile. Oamenii sunt tot mai interesați de calitate, unicitate și impactul pe care îl au alegerile lor asupra mediului. Dacă în trecut lucrul manual era perceput mai degrabă ca un hobby, acum este apreciat ca o alternativă autentică la producția de masă.
În România, consumatorii încep să acorde mai multă valoare produselor handmade, însă sunt încă în tranziție de la ideea de „mai ieftin și mai rapid” la „mai calitativ și mai sustenabil”. Clienții devin mai conștienți de timpul și efortul din spatele fiecărui obiect creat manual și sunt mai dispuși să investească în astfel de produse.
Pe de altă parte, în țările din vestul Europei, această schimbare este deja bine conturată. Cumpărătorii străini pun un mare accent pe sustenabilitate și pe povestea din spatele produsului. Ei caută piese unicat, realizate cu grijă și apreciază transparența procesului de producție. De multe ori, aceștia sunt mai deschiși să plătească un preț corect pentru munca artizanală, deoarece înțeleg valoarea lucrului manual.

Dacă brandul tău ar avea o misiune clar definită, care ar fi aceasta?
Misiunea „Sorana Croșetează” este de a readuce în prim-plan frumusețea lucrului manual, de a oferi produse autentice realizate cu pasiune și de a inspira cât mai mulți oameni să descopere arta croșetatului. Pe lângă crearea de obiecte unicat, o parte importantă a viziunii mele este împărtășirea acestei pasiuni prin ateliere de croșetat. Prin aceste întâlniri, îmi doresc să ofer un spațiu unde oamenii pot învăța, se pot relaxa și pot experimenta bucuria de a crea ceva cu propriile mâini. Croșetatul nu este doar o tehnică, ci și o formă de terapie, de conectare cu ceilalți și de exprimare personală.
De asemenea, susțin ideea de consum responsabil și de apreciere a muncii artizanale. Într-o lume a producției de masă, vreau să le ofer oamenilor nu doar produse unice, ci și oportunitatea de a învăța cum să creeze propriile obiecte handmade, contribuind astfel la un stil de viață mai sustenabil. În esență, „Sorana Croșetează” nu este doar despre ațe și modele croșetate, ci despre comunitate, tradiție, inspirație și creativitate.
Cum vezi evoluția brandului tău în următorii ani și ce noi direcții intenționezi să explorezi?
Îmi doresc ca „Sorana Croșetează” să continue să crească organic, păstrând autenticitatea și pasiunea. În următorii ani, vreau să dezvolt și mai mult comunitatea iubitorilor de croșetat, nu doar prin produse unicat, ci și prin ateliere, atât fizice, cât și online. Cred că această artă merită să fie descoperită de cât mai mulți oameni, iar împărtășirea cunoștințelor este un pas important în această direcție.
De asemenea, intenționez să explorez noi colecții și tehnici, combinând croșetatul tradițional cu elemente moderne. Mai presus de orice, îmi doresc ca „Sorana Croșetează” să rămână un brand care aduce bucurie, inspirație și apreciere pentru lucrul manual, oferind oamenilor nu doar produse, ci și emoții care le îmbogățesc viața.
Ce te motivează să împărtășești această artă cu alții și cui se adresează aceste ateliere?
Mă motivează ideea de a răspândi bucuria și satisfacția de a crea ceva cu propriile mâini. Croșetatul pentru mine este mai mult decât o activitate creativă, este o formă de terapie, un mod de a mă conecta cu mine însămi și cu ceilalți. Vreau să împărtășesc această pasiune pentru a le arăta și altora că lucrul manual poate fi un refugiu în lumea agitată de astăzi, un mod prin care putem să ne exprimăm și să ne simțim împliniți. Atelierele mele se adresează tuturor celor care sunt curioși și dornici să învețe asta.
Într-o lume în care totul se mișcă atât de repede, croșetatul este un proces lent și meticulos. Ce ai învățat despre răbdare și despre a trăi în ritmul tău?
Croșetatul m-a învățat că în ritmul încet și constant voi găsi câte puțină răbdare. Într-o lume în care totul pare să se miște rapid, am realizat cât de important este să îmi acord timp pentru a gusta procesul, nu doar pentru a ajunge la rezultatul final.
Am învățat că răbdarea este o virtute care nu doar că îmbogățește procesul creativ, dar mă ajută să am o abordare mai echilibrată față de viață. Să nu mă grăbesc, să îmi ofer timp să înțeleg, să apreciez fiecare detaliu și să fiu prezentă. Croșetatul mi-a oferit un refugiu. Asta mi-a influențat și viața personală, m-a ajutat să învăț să fiu mai calmă și să apreciez momentele de liniște și să trăiesc în ritmul meu, fără presiunea timpului sau a așteptărilor celor din jur.
Se spune că fiecare obiect handmade are o parte din sufletul celui care l-a creat. Ce parte din tine crezi că rămâne în fiecare produs pe care îl croșetezi?
Cred cu tărie că fiecare produs handmade poartă o parte din sufletul celui care l-a creat. Atunci când croșetez, fiecare fir, fiecare mișcare are o încărcătură emoțională. În fiecare obiect pe care îl fac, rămâne pasiunea, răbdarea și bucuria. Pentru mine, croșetatul este o formă de exprimare personală, o modalitate de a-mi transmite gândurile și sentimentele într-un mod tăcut, dar profund.