Business Leaders > Noutati > Innovation Labs a desemnat câștigătorii ediției 2023 în cadrul finalei Demo Day

Ediția a XI-a Innovation Labs – programul de pre-accelerare și mentorat pentru tineri antreprenori – și-a desemnat câștigătorii în cadrul Finalei Demo Day. Evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public numeros, în Aula Magna a Universității POLITEHNICA din București, luni, 29 mai, începând cu ora 16:00.

Cine a fost pe 29 Mai la Aula Magna a Universității POLITEHNICA din București a fost întâmpinat, de la ora 16:00, la standurile frumos aranjate ale Startups’ Fair, care a deschis finala evenimentului Demo Day. În dreptul lor s-au aflat membrii a 30 din echipele Innovation Labs – cele care au ajuns în semifinalele programului de antreprenoriat deoarece au dezvoltat un produs minim viabil (MVP) pe parcursul ultimelor 10 săptămâni. Demonstrațiile  produselor tehnice în fața reprezentanților comunității Innovation Labs au reprezentat o oportunitate de interacțiune cu mentori și potențiali clienți, cu partenerii programului, cu investitori, cu oameni din presă, precum și cu publicul larg. De asemenea, a fost o bună ocazie pentru membrii juriului să facă o primă evaluare a celor 17 echipe și produse care au fost selecționate pentru a fi evaluate în finala Demo Day, începând cu ora 18:00.

Urmând Galei aniversare de 10 ani din noiembrie 2022, ediția a XI-a a finalei Demo Day a adus în lumina reflectoarelor întreaga comunitate Innovation Labs. Evenimentul a fost moderat de Flavia Husar și Daniel Rosner, co-fondatori ai programului, alături de care au urcat pe scenă specialiști media ai ecosistemului de startup-uri tech din România și încă două reprezentante ale echipei de organizare a Innovation Labs. Astfel, jurnaliștii Adrian Seceleanu, Editor Business Hi-tech în cadrul Ziarul financiar, Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24, co-fondator Republica.ro și co-fondator al Parol.app, și Vlad Andriescu, Editor in Chief start-up.ro, au moderat finala alături de Flavia Husar, Ana-Maria Spătaru și Carmen Vancea, coordonatoare în cadrul Innovation Labs.

Cele 17 echipe finaliste ale programului au demonstrat în fața partenerilor, reprezentanților media și potențialilor investitori schimbarea prin tehnologie pe care o realizează, produsele lor vizând nevoile reale ale utilizatorilor și impactul în diverse sectoare de business, la nivel național și global.

Echipele MetaTags, Move Mountains , AIDE, AlignSpine și Ophset au fost cele mai apreciate de juriu și public, prin produsele și prezentările lor. Valoarea le-a fost recunoscută prin premiile „Best Pitch”, „Best Product”, „Best Business”, „Best Emerging Start-up” și, respectiv,  „Grand Prize”.

Evenimentul Demo Day a fost deschis de Mihnea Costoiu, Rector al Universității POLITEHNICA din București, care a surprins creșterea extraordinară a Innovation Labs și oportunitatea de a ajunge, în edițiile următoare, la și mai multe Universități din țară, precum și potențialul pe care tinerii inovatori și antreprenori români îl au atât în IT, cât și în alte domenii foarte diverse.

Membru al Parlamentului European, Vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație, Victor Negrescu a remarcat succesul pe care l-a avut “Romanian Digital Day” din octombrie 2022 în Parlamentul European, eveniment la care a participat și Innovation Labs, anunțând și o a doua ediție a evenimentului în 2023. Mai mult, creatorii digitali din România vor fi aduși în prim-planul atenției decidenților europeni printr-o expoziție dedicată, în noiembrie 2023, ocazie cu care echipele Innovation Labs vor avea șansa de a-și prezenta reușitele.

Excelența Sa Reuven Azar, Ambasadorul statului Israel în România, a transmis, în deschiderea evenimentului Demo Day, mesajul său de încurajare tuturor echipelor și a evidențiat sprijinul oferit ecosistemului antreprenorial din România. Excelența sa a îndemnat echipele să evolueze cât mai rapid, să țintească de la bun început piețele globale, să absoarbă feedback-ul tuturor experților care le înțeleg produsul, dar și să-și testeze constant progresul prin reacțiile investitorilor, autorităților și celor din alte sfere profesionale.

Rareș Hopincă, Consilier General în Consiliul General al Municipiului București și City Manager Sector 5, a felicitat tinerii antreprenori și a subliniat interesul Primăriei Sectorului 5 pentru accelerarea transformării digitale în administrația publică.

După fiecare din cele trei sesiuni de prezentări ale echipelor finaliste, au urcat pe scenă reprezentanții partenerilor naționali ai programului care s-au adresat publicului iubitor de antreprenoriat de tehnologie aflat în Aula Magna a Universității Politehnica din București.

Astfel, din partea BRD – Groupe Société Générale, Claudiu Cercel, Director General Adjunct, a evidențiat faptul că antreprenoriatul nu este o cale ușoară, dar, mergând pe acest drum, tinerii vor remodela comunitățile în care trăim. El a încurajat echipele să persevereze în depășirea tuturor provocărilor și să vadă în orice eșec un feedback valoros în calea lor spre succes.

Daniel  Bogdan, Business Development Manager al  AROBS Engineering, parte din AROBS Grup,  a evidențiat cultura de startup ce animă AROBS, chiar și în etapa maturității corporative, invitând echipele să se racordeze la valorile centrale ale companiei și la ofertele lor de mentorat și investiții.

Din partea Atos, Country Manager-ul Diana Șipoș a felicitat organizatorii și tinerii participanți, invitând echipele să se alăture Atos atât prin mentoratul și oportunitățile din Innovation Labs, cât și prin inițiativele complementare, precum acceleratorul Atos Scaler, centrat pe industrie.

Cătălin Răsturnoiu, Presales and Technical Solutions Manager în cadrul Orange Business, a subliniat puterea parteneriatului Orange cu Innovation Labs și succesele echipelor alumni Innovation Labs în programul de accelerare Orange Fab, încurajând și tinerii din ediția 2023 să-și continue traiectoria în comunitatea de inovare a grupului Orange.

Reprezentând Carrefour Romania, Gabriela Stănică, Chief Information & Data Officer, a apreciat impactul echipelor Innovation Labs, atât în ecosistemul antreprenorial românesc și global, cât și în cadrul companiei Carrefour, unde două echipe au implementat aplicații de succes – anume chiar aplicația Carrefour, realizată de Fullscreen Digital și folosită actualmente de milioane de clienți, și AiSA, lansată de curând.

Bogdan Rîpă, Senior Vice President of Product Management la UiPath, a apreciat evoluția, de la an la an, a complexității și valorii produselor create de echipele Innovation Labs și a subliniat relevanța tehnologiilor AI, care redefinesc ecosistemul ocupațional și de inovare, îndemnând echipele să se conecteze cu această transformare profundă a tehnologiei.

Finalul serii i-a adus pe scenă pe co-fondatorii programului Innovation Labs – Andrei Pitiș, Răzvan Rughiniș și Vladimir Oane, în cadrul unei discuții inedite moderate de jurnalistul Le Monde, Mirel Bran. „A fost odată ca niciodată – panel cu fondatorii Innovation Labs”, a dezvăluit sursele unei tradiții într-un mediu definit de schimbare. Vladimir Oane a evidențiat caracterul extraordinar al normalității pe care o are acum Innovation Labs, anticipând ediția din 2075 și revederea cu mulți dintre membrii acestei comunități tot mai coezive. Răzvan Rughiniș a subliniat că Innovation Labs încurajat tinerii să iasă din traiectoriile bătute ale carierelor în IT și să caute drumurile mai aventuroase, dar și mai spectaculoase, ale antreprenoriatului tech, invocând rolul pe care startup-ul Vector, fondat de Andrei Pitiș, Dan Tudose și Irina Alexandru, l-a avut în deschiderea scenei de inovare din România. Andrei Pitiș a subliniat importanța construcției în straturi succesive a proiectelor ample, precum Innovation Labs, care câștigă în complexitate trecând de la o generație la alta de lideri, și a remarcat premiera unei implicări în prim plan a presei pe scena Demo Day Innovation Labs.

Innovation Labs 2023 este un program organizat în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, coordonat de Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis și Timișoara Startups. Echipele participante în cele patru centre naționale București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara în programul de mentorat și dezvoltare de 10 săptămâni au beneficiat de sprijinul partenerilor principali ai Innovation Labs: BRD – Groupe Société Générale, AROBS Transilvania Software, Atos, Orange Business, Carrefour România, UiPath, având Romanian – American Foundation ca partener strategic, Universitatea POLITEHNICA din București ca partener universitar strategic și în colaborare cu UEFISCDI – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.

Echipele participante beneficiază și de susținere din partea partenerilor locali ai programului: Adobe Romania, Keysight Technologies, NXP Semiconductors Romania, BearingPoint, Google Romania, Eximprod Grup, Schwarz Global Services, Arctic Stream, Bware Labs, PSS Prosoft Solutions, Ortec, PentestTools, genezio în București; Electrolux România, Linnify, Wolfpack Digital în Cluj-Napoca; Amazon, Growceanu și Syneto în Timișoara.

Programul Innovation Labs se bucură de sprijinul constant oferit de 19 universități de top din România:

  • în București: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Academia de Studii Economice din București și Universitatea „Ovidius” din Constanța; 
  • în Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov;
  • în Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
  • în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • în Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • în Timișoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Oradea și Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara.

În martie 2023, peste 550 de tineri s-au înscris la cele patru Hackathoane Innovation Labs, desfășurate la nivel național, și au propus 160 de idei pentru produse și servicii digitale. După zece săptămâni de mentorat săptămânal, în care și-au rafinat prototipurile alături de mentorii și partenerii programului, în finala Demo Day s-au calificat 17 echipe. Echipele finaliste au fost alese în urma semifinalelor naționale, la mijlocul lunii mai, din întreaga generație de 77 de startup-uri din ediția 2023 a programului Innovation Labs. Finaliștii și-au susținut produsele prin prezentări de două minute pe scenă, în fața unui public numeros, răspunzând întrebărilor juriului Demo Day.

Toate echipele vor continua să beneficieze de sprijinul acceleratorului și al susținătorilor programului și după încheierea perioadei de mentorat, devenind parte din comunitatea de alumni a Innovation Labs.

Trofeele „Best Pitch”, „Best Product”, „Best Business”, „Best Emerging Start-up” și „Grand Prize”

Trofeul „Best Pitch”, acordat pe baza votului publicului, a fost decernat echipei MetaTags care transformă livrările auto cu vizibilitate în timp real. Platforma lor software, completată de o aplicație mobilă, utilizează hardware avansat, inclusiv PCB cu geolocație, urmărire a temperaturii și accelerometre. Puteți beneficia de actualizări continue si rapoarte privind starea paleților și a mărfurilor, accesa informații despre rutele optime, siguranța șoferilor, fluctuațiile de temperatură și obstacolele întâlnite. Trofeul a fost înmânat de Diana Olar, membru al consiliului consultativ al Innovation Labs, care a și încurajat, cu această ocazie pe toți tinerii antreprenori care s-au aflat pe scenă sau în public, subliniind importanța pitch-urilor pentru evoluția și succesul unei echipe.

Trofeul „Best Product” a fost câștigat de echipa Move Mountains. Aceasta este o platformă de rezervări pentru turismul de aventură. Programarea online în timp real către experiențe sportive unice reprezintă valoarea adăugată oferită de ei. Ei transformă o simplă excursie în natură într-o experiență unică și sigură prin listarea organizatorilor certificați și a experiențelor verificate. Instructorii beneficiază de promovare și vizibilitate sporite, precum și de un instrument de gestionare a activităților. Reprezentând tot consiliul consultativ al Innovation Labs, Andrei Pitiș este cel care a oferit distincția echipei câștigătoare. Andrei Pitiș a subliniat importanța creării de valoare prin produsele propuse de echipe și a orientării către nevoile reale ale utilizatorilor.

Trofeul „Best Business” a revenit echipei AIDE. AIDE revoluționează modul de învățare al studenților de la medicină prin furnizarea de învățare personalizată cu ajutorul unui profesor virtual generat artificial. Utilizând prelucrarea limbajului natural, învățarea multimodală și curricule personalizate, studenții își pot îmbunătăți experiența de învățare și pot obține progrese rapide.

Excelența Sa, Laurence Auer, Ambasadorul Franței în România, este cea care a înmânat echipei câștigătoare trofeul. Ea a remarcat atmosfera caldă, optimistă și gândirea pozitivă care animă comunitatea Innovation Labs și îi face pe participanții din toate rolurile să revină cu noi inițiative, în ediții succesive.

Trofeul „Best Emerging Start-up” a fost acordat echipei AlignSpine. Prin produsul pe care l-a dezvoltat, AlignSPINE este o orteză cu un cost redus, echipată cu senzori inerțiali și rezistivi, pentru monitorizarea completă a curburii coloanei vertebrale, în timp real. Poate determina în mod continuu variația unghiurilor spinale și poate oferi un feedback în timp real pacientului, fizioterapeutului sau medicului curant. Vine împreună cu o aplicație mobilă, astfel încât pacienții să poată urmări progresul lor, să efectueze exerciții de reabilitare sau să solicite sfaturi de la fizioterapeutul curant, după cum este necesar.

Domnul Mihnea Costoiu, Rector al Universității POLITEHNICA din București, a fost cel care a oferit distincția pe scenă, subliniind speranța pe care tinerii inovatori o aduc întregii țări, prin energia și proiectele lor de schimbare creativă.

Trofeul „Innovation Labs Grand Prize” a revenit echipei Ophset, care revoluționează captarea carbonului și cultivarea algelor prin intermediul fotobioreactoaarelor modulare. Acestea captează emisiile de CO2 din diferite surse, convertindu-le în produse valoroase precum biocombustibili, bioplastice și altele. Platforma lor tip marketplace permite tranzacționarea certificatelor de CO2, oferind un stimul companiilor pentru compensarea emisiilor prin achiziționarea lor direct de la Ophset sau de la alti furnizori de carbon capturat.

Roxana Vitan, Președinte al  Romanian – American Foundation, a avut bucuria de a oferi marele premiu Innovation Labs. Ea a felicitat toate echipele și a evidențiat valoarea pe care programul o aduce pentru învățarea culturii antreprenoriale pe scară largă, stimulând un dialog necesar, în toate universitățile participante. 

Lizeta Maria

View all posts