Business Leaders > Noutati > Glovo a lansat Q-Commerce, serviciul care promite livrări în mai puțin de treizeci de minute

Glovo, start-up-ul de livrare la cerere cu sediul în Barcelona, a lansat noua sa divizie de business, Q-Commerce, care marchează o nouă etapă în livrarea la cerere și care oferă posibilitatea de a livra „orice” în numai treizeci de minute sau mai puțin.

Pe plan local, compania a înregistrat o creștere de 680% de la un an la altul și va încheia anul 2020 cu aproape 1 milion de comenzi de cumpărături livrate. La nivel global, Glovo a livrat deja peste 12 milioane de comenzi în mai multe categorii, iar în 2019 a înregistrat o rată de creștere de peste 300% în raport cu anul precedent.

„Odată cu închiderea magazinelor și a carantinei la nivel global, consumatorii doresc și se așteaptă ca articolele să fie livrate la ușa lor. Această nouă realitate a generat și noi cerințe din partea oamenilor, care nu mai vor să aștepte 24 sau 48 de ore pentru o livrare, ci doar câteva minute. Glovo se angajează să livreze în 30 de minute sau mai puțin, în cazul produselor disponibile în zona de Q-Commerce. Pe măsură ce continuăm să extindem oferta, suntem încântați să lansăm Q-Commerce în alte părți ale Spaniei, dar și în restul Europei și în Africa, pe parcursul următoarelor 12 luni.”, a declarat Daniel Alonso, Director Global Q-Commerce Glovo.

„Este un demers foarte curajos și extrem de util, având în vedere contextul pandemic și schimbările din stilul de viață al oamenilor. Pe plan local, am început să implementăm acest nou proces și suntem încrezători că îl vom lansa curând și pe piața din România. Cât despre pașii următori pe care ni i-am asumat în acest proces de extindere și îmbunătățire a serviciului, vom dedica mai multe resurse zonei de retail și vom crește numărul partenerilor relevanți din aplicație“, a spus Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE.

Lizeta Oprea

Business Leaders

View all posts

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *