Business Leaders > Noutati > Ursina Ensana Health Spa Hotel, locația ideală pentru tratament balnear, relaxare şi socializare

Hotelul Ursina Ensana Health Spa este situat în inima României, la Sovata. Cei ce caută sănătatea  vin de zeci de ani în pelerinaj la faimosul Lac Ursu, pentru a face tratamente cu apele sale sărate sau cu nămol terapeutic în cadrul Ensana Health Spa Group. Atât apele sărate, cât și nămolul terapeutic  ajută la combaterea tulburărilor reumatice şi musculo-scheletice, a bolilor de piele și a problemelor respiratorii sau ginecologice.

Clădirea hotelului este una reprezentativă pentru vremurile în care a fost construită, cu un profil excelent pe fundalul pădurii și marcat de silueta sa caracterisitică – datorită formei generale curbate – care implică valoarea sa extrem de decorativă și o consolidează ca reper pentru peisajul stațiunii Sovata.

Hotelul Ursina deține cele mai bune dotări pentru a putea petrece un weekend balnear relaxant şi revigorant, având un centru balnear spațios, cu tratamente cu apă sărată, bazine de înot, bazine Kneipp şi o zonă generoasă de saună şi terapie pentru tratamente medicale, de întreţinere şi înfrumuseţare.

Hotelul  oferă şi un cadru excelent pentru evenimente şi întruniri. Centrul de conferinţe modern cu servicii profesionale face din  Ensana Health Spa Hotel unul dintre cele mai dorite locaţii din ţară.

Poți beneficia de relaxare după tratamente sau după întâlnirile de lucru într-un cadru natural, cu un peisaj mirific de-o parte și de alta a hotelului. În calitate de oaspete al hotelului, ai acces la Lacul Ursu, unde, vara poţi înota sau, şi mai bine spus, poţi pluti pe apa sărată a acestuia. O experiență – amintire!

Indiferent dacă este vorba de tratament, întreţinere sau interes profesional, vizita ta în acest hotel  reprezintă întotdeauna alegerea potrivită.

Sovata – Staţiune balneară îndrăgită de oaspeţii săi

O mare parte dintre vilele din oraș au fost construite începând cu perioada anilor 1860 și până în perioada anilor 1880. În 1884, Sovata a fost recunoscută ca stațiune balneară. În 1901, a fost deschis sanatoriul de pe lacul Ursu, o parte din acesta a fost distrusă în Primul Război Mondial și este utilizat și în prezent. După război, Sovata – care până în acel moment aparținea imperiului austro-ungar – a devenit parte din România. În anii 1920, băile termale din Sovata s-au bucurat de o perioadă de aur cu numeroși oaspeți faimoși, inclusiv familia regală a României. Din 1954, centrele balneare sunt deschise pe parcursul întregului an. În anii 1970, regimul comunist a deschis mai multe hoteluri și a folosit stațiunea, la fel ca alte stațiuni din România, pentru a oferi tratamente și terapie clasei muncitoare și birocraților. În 2009, orașul a fost complet renovat și s-au construit noi hoteluri. Deoarece numeroase clădiri din perioada de aur a orașului au fost conservate și/sau restaurate, în prezent, Sovata este o adevărată bijuterie balneară ce merită vizitată în orice perioadă din an.

Apa puternic sărată și nămolul cu proprietăți tămăduitoare

Apa minerală cu conținut bogat în clor și sodiu din lacul Ursu, dar și din alte lacuri mai mici din jurul stațiunii Sovata, precum și nămolul de aici au proprietăți antialergice, bacteriostatice, bactericide și antiinflamatorii. Apa cu proprietăți tămăduitoare calmează durerea, relaxează musculatura tensionată și sporește mobilitatea articulară. Centrele balneare din Sovata tratează afecțiunile respiratorii, problemele legate de mobilitate și sistemul nervos, precum și afecțiunile ginecologice și cutanate.

Sovata, izvor de fertilitate

Dintotdeauna, Sovata a fost cunoscută pentru terapiile sale ginecologice. Apa sărată și nămolul din lacul Ursu nu erau folosite doar pentru tratarea infertilității – Sovata asigura, de fapt, singurul centru de tratament natural pentru infertilitate din Europa – ci contribuiau și la atenuarea simptomelor neplăcute ale menopauzei. De aceea, localnicii consideră de multă vreme Sovata, localitatea în „care-i fericită fata”. Și sperăm să fie chiar așa!

Cure balneare, de wellness, activități sportive, culturale și de divertisment

Tratamentele balneare, programele de wellness precum și numeroasele opțiuni de petrecere a timpului liber, activitățile sportive și opțiunile de divertisment transformă Sovata într-o destinație atractivă pentru sejururile balneare și de relaxare. Turiștii și familiile interesați de tratamente sau de o vacanță activă vin aici pentru sejururi relaxante și interesante.

Arhitectură spaţioasă pentru tratament şi întreţinere

Clădirea hotelului este una reprezentativă pentru vremurile în care a fost construită. Are o poziționare excelentă, cu pădurea pe fundal și silueta sa caracterisitică – datorită formei generale curbate. De asemenea, se remarcă prin valoarea sa extrem de decorativă, un reper pentru peisajul stațiunii Sovata.

Proiectul de reamenajare al vechii clădiri, care are ca scop optimizarea funcțiilor, va extinde serviciile disponibile și va crește nivelul de confort pentru clienții săi. Totodată, este o oportunitate pentru evidențierea valorii spațiului existent, prin păstrarea sau reinterpretarea elementelor caracteristice ale ansamblului, pentru a satisface funcționalitatea și estetica contemporană.

Restaurant

Punctele de atracție ale zonei restaurantului reprezintă perspectiva asupra peisajului natural și a luminii naturale. Aranjamentul zonei de luat masa este dat de forma curbată a fațadei și se bazează pe un sistem de circulație radial, pornind de la zona centrală de lângă bufet.

Am avut în vedere posibilitatea de a separa restaurantul în diferite zone de servire, lăsând majoritatea meselor de lângă fațadă pentru servirea bufetului suedez, în timp ce zona de lângă intrare poate fi ocupată de clienții care doresc să comande „a la carte”. Restaurantul este pregătit să găzduiască 246 de locuri, plus alte 36 de locuri din camera multifuncțională, care însumează 282 de persoane. Terasa a fost proiectată pentru a găzdui maximum 16 locuri.

Centrul spa și de tratament

Spaţiu generos pentru tratament şi relaxare

În cadrul hotelului Ursina Ensana Health Spa veţi găsi un spaţiu generos și adecvat pentru a vă relaxa sau pentru a beneficia de tratamentul de care aveți nevoie. Aveți la dispoziție diverse bazine, o zonă cu saune, camere de relaxare şi un spaţiu verde pentru plajă, în sezonul cald.

Sănătatea dvs. este mai presus de orice. În acest sens, zona medicală cu o gamă largă de servicii, dotată cu diferite camere de tratament , oferă o varietate largă de tratamente medicale, în care sunt utilizate remediile naturale speciale provenind din Lacul Ursu.

Nici tratamentele de întreţinere nu lipses. Vă punem la dispoziție o sală de fitness modernă, pentru a vă putea petrece timpul în cel mai plăcut și util mod.

În zona Spa, structura actuală recreează ideea de linie de separare naturală între zona de plajă și linia piscinei. Această linie este o curbă generată de geometria structurii existente. Astfel, ia naștere un dialog vizual între zona de plajă, nivelul apei și lumina naturală. În timpul zilei, lumina naturală luminează direct zona piscinei, ceea ce creează efecte optice plăcute și relaxante în interiorul zonei, cât și pe tavanul spațiului. Zona Spa poate găzdui aproximativ 30-40 șezlonguri.

Am propus deschideri de scurgere și circulație de tip skimmer la bazine, ca alternativă la bazinele tradiționale, pentru a optimiza costul investiției și a reduce efortul de întreținere.

Zona de spa cuprinde bazinele principale, vestiare și saună, toate acestea pentru o orientare ușoară și intuitivă. Bazinele cu apă dulce și sărată au fost grupate într-un spațiu unitar pentru a oferi senzația de lățime, pentru a optimiza întreținerea și pentru a oferi clienților multiple opțiuni de tratament cu efort minim.

Business Leaders

View all posts

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *