Azi dimineață mi-am făcut timp să citesc comunicatele de presă primite cu o zi înainte, foarte rar reușesc să parcurg toate mailurile…
Mi-a atras atenția unul care anunță că un nou val de investiții turcești intră în energia verde din România: „România atrage investiții turce masive în energie verde. Proiectele de stocare, noul trend“
M-a lovit aceeași întrebare pe care o am de ceva vreme: de ce nu vedem mai des investitori români în proiecte de această anvergură?
România are potențial — însă nu reușește să-și sprijine suficient capitalul local să joace în liga mare. Pe scurt, pentru că investitorii români se lovesc de acces dificil la finanțare, birocrație, lipsa unor mecanisme clare de sprijin, companii locale încă prea mici pentru proiecte uriașe și un sistem care nu facilitează ritmul necesar pentru investiții de sute de milioane.
De ce vedem mai mult capital străin decât capital românesc
1. Access la bani: nu toți pornesc din aceeași ligă
Un parc fotovoltaic de câteva sute de MW, cu soluții de stocare, înseamnă investiții de ordinul sutelor de milioane de euro. Grupurile turce, cehe, austriece sau olandeze vin cu:
- bilanțuri consolidate,
- linii de credit deja deschise la bănci internaționale,
- experiență în proiecte similare pe alte piețe.
În schimb, multe companii românești se opresc la nivel de IMM-uri sau dezvoltatori care trebuie să vândă proiectele înainte de faza de construcție, tocmai pentru că nu pot securiza finanțarea cap-coadă.
Raportul privind climatul investițional în România notează explicit dificultăți precum acces limitat la finanțare, piețe de capital relativ puțin dezvoltate și predictibilitate scăzută a cadrului de reglementare.
Aceste vulnerabilități apasă mai greu pe capitalul autohton decât pe cel internațional.
2. Birocrație și riscuri de țară amplificate local
Da, și investitorii străini reclamă birocrație, schimbări legislative frecvente și proceduri greoaie – însă ei își pot dilua riscurile la nivel regional: România e doar o piesă dintr-un portofoliu mai larg. Pentru antreprenorul român, România este întreaga hartă.
Documentele oficiale și analizele investitorilor vorbesc constant despre:
- complexitatea procedurilor de autorizare,
- termene lungi pentru avize,
- incertitudini privind taxarea și schemele de sprijin.
Pentru o corporație internațională, asta intră la „cost of doing business”.
Pentru un antreprenor român, poate fi linia roșie între a porni sau a abandona un proiect.
3. Mărimea contează
Marile scheme – cum sunt CfD-urile – sunt, în mod natural, calibrate pentru jucători care pot livra sute de MW. Nu este o problemă în sine, dar efectul colateral e că în față ajung, inevitabil, companiile care:
- au echipe interne de project finance,
- pot produce documentația de licitație în timp record,
- au experiență în astfel de mecanisme în alte state.
România ajunge astfel într-o situație paradoxală: are instrumente moderne, comparabile cu piețe vestice, dar beneficiarii principali sunt, în mare parte, capitaluri venite din afară.
De ce investitorii turci sunt atât de activi acum
Turcia a construit în ultimul deceniu un ecosistem robust în jurul energiei solare și al producției de echipamente: producători de panouri, EPC-uri integrate, dezvoltatori cu expunere regională. Când se uită spre România, ei văd:
- o piață UE, cu acces la fonduri europene,
- potențial solar ridicat,
- o infrastructură care are nevoie să fie modernizată,
- un cadru de sprijin (CfD) deja în funcțiune.
Investigații recente arată cum companii turce – uneori în parteneriat cu capital chinez – au intrat agresiv pe segmentul solar din România, cu planuri de a dubla capacitățile până în 2025.
Pe scurt, noi oferim terenul și regulile jocului, ei vin cu echipa completă și bugetul.
„Liga mare” pentru capitalul românesc. Ce e de făcut?
- Facilitarea accesului la CfD și PPA pentru jucători români
Nu prin favorizare, ci prin asistență tehnică, consiliere și încurajarea unor vehicule colective (consorții, platforme) care să le permită să intre în licitații pe picior cât de cât egal cu marile grupuri. - Debirocratizare autentică pe lanțul de autorizare
Un proces de autorizare clar, digitalizat, cu termene ferme, este vital pentru toți, dar în special pentru actorii locali, care nu au luxul de a-și muta capitalul în altă parte dacă se blochează un proiect. - Implicarea fondurilor de pensii și a pieței de capital locale
În loc să fie doar spectatori, marii investitori instituționali români ar putea deveni finanțatori ai tranziției energetice, prin vehicule reglementate, transparente, cu randamente decente și riscuri bine gestionate.
Concluzie
Da, e o veste bună că România atrage investiții turcești masive în energie verde. Într-o regiune frământată de incertitudini, faptul că există capital dispus să parieze pe România e un semn de încredere.
Dar, în același timp, e legitim să ne întrebăm:
Când vom vedea, în comunicatele de presă, nu doar nume de grupuri străine, ci și companii românești care semnează proiecte de sute de MW, cu finanțări mari și parteneriate de la egal la egal?
Până atunci, vom continua să publicăm comunicate corecte, să consemnăm forumuri bilaterale și să anunțăm cifre impresionante.
Doar că, din când în când, merită să ne oprim și să recitim subtextul: România nu duce lipsă de potențial, ci de mecanisme prin care propriul capital să poată crește suficient cât să conteze la scară mare.
