Andrei Tiu (28 ani) este fondatorul agenției Marketiu. După cum povestește chiar el amuzat, a avut prima „inițiativă de business“ în clasa întâi, când strângea jucării de la pufuleți și le vindea colegilor ca să-și ia mai multe pungi de pufuleți. În liceu era cel care pornea mereu proiecte noi, iar primul proiect mai serios a fost o trupă de muzică. Apoi s-a angajat, experimentând nu mai puțin de 20 de joburi în marketing, având dorința de a învăța să facă diverse proiecte. Pe măsură ce a crescut, proiectele au început să devină din ce în ce mai serioase, s-a implicat în diverse activități și la 21 de ani și-a dat seama că vrea să facă serios antreprenoriat. Așa a lansat agenția de marketing Marketiu, cu sedii în Londra și București, având clienți în cele mai importante țări ale Europei și Americii.
Tot până la vârsta de 28 de ani a scris cartea „The Tourist Magnet Formula“ care a devenit #1 Bestselling Title in Marketing, în prezent organizează cursuri pe aceeași temă și a lansat DigiCon -The Marketing Innovation Conference – prima conferință de inovare în marketing din România, dedicată exclusiv top managementului de marketing.
„De când eram în liceu mi-a plăcut să iau inițiativă și să fiu eu cel care pornește proiecte. Primul proiect serios a fost trupa de muzică pe care am avut-o. Apoi m-am angajat din dorința de a învăța să fac diverse proiecte. Pe măsură ce am crescut, proiectele au început să devină din ce în ce mai serioase, m-am implicat în diverse activități și pe la 21 de ani mi-am dat seama că vreau să fac serios antreprenoriat“, își amintește Andrei.
Așa a luat naștere agenția de digital marketing Marketiu, inițial în Londra iar mai apoi la București. În prezent au clienți din Europa și America, iar ca industrii: eCommerce, tech, real estate și alte servicii profesionale.
„Am avut foarte multe joburi în marketing și știam cum se întâmplă lucrurile pentru că am avut contact cu industria prin prisma familiei cu viața de agenție din România. După ce am plecat în Anglia la studii, experimentând mai bine de 20 joburi în marketing pe parcursul studenției, am zis că aș putea să fac mai bine treaba asta. Inițial am început în 2015 cu marketing pentru muzicieni și artiști, apoi am intrat în zona de tech și am pus la punct partea de branding a agenției. Iar în 2018 am avut ocazia să descopăr prin Ambasada din Londra un program care mă ajuta să deschis sediu și în România. Aveam deja niște clienți aici, așa că a fost semnul care mi-a arătat că sunt pe drumul cel bun. Cei 40 mii de euro din fonduri europene au fost încurajarea mea să construiesc o echipă aici“, a povestit Andrei Tiu în interviul Business Leaders.

Pe 4 noiembrie anul acesta, Andrei și agenția Marketiu au reușit să lanseze a doua ediție DigiCon, conferință de inovare și trenduri dedicată exclusiv liderilor în Marketing din România.
„Ideea de a face conferința DigiCon a apărut după ce ne-am lansat în România. Ne-am gândit ce tare ar fi să ne putem scoate într-o zi toți clienții la o cafea sau un pahar de vin și să le facem cunoștință, în ideea că pot să se ajute între ei. Nu am vrut să fie o conferință ca toate celelalte, în care lumea cumpără bilete și poate veni oricine. Ne-am propus să facem o conferință unde putem garanta că cei care vin se întâlnesc cu oameni relvanți pentru ei. În primul an am avut foarte mulți parteneri, speakeri foarte interesanți, a ieșit foarte bine. Am zis că trebuie să continuăm, dar în 2020 nu s-a putut. Am organizat din nou anul acesta la un standard și o capacitate mult mai mare“, a declarat antreprenorul.
În ceea ce privește resursa preferată de învățare, Andrei Tiu spune că se bazează foarte mult pe experiența proprie, care îl ajută să se înțeleagă mai bine în situații critice.
„Resursa preferată de învățare este experiența proprie, așa învăț eu cel mai bine. Sunt conștient că uneori pot să mă arunc cu capul înainte și să fac greșeli, dar îmi asum. Evident, îmi calculez riscurile. Încerc să învăț și din greșelile altora pe cât posibil, că n-am eu timp să le fac pe toate, dar îmi place să am lecții și din experiența proprie. Mă ajută să mă înțeleg mai bine, să văd cum mă comport în situații critice. Este benefic și contribuie la dezvoltarea noastră faptul că ne punem în situații inconfortabile“, a spus Andrei.
Lecție de business Andrei Tiu:
„Este important să ai curaj, să nu te limitezi, să fii ambițios și să ai încredere în capacitatea ta de a atinge obiective pe care poate inițial nu le vezi ca fiind fezabile. Sigur vei reuși dacă încerci să-ți împingi standardele mai sus“.