Business Leaders > Noutati > ANG Luxury Properties și-a dublat cifra de afaceri în 2021, tranzacționând locuințe de peste 88 de milioane de euro

ANG Luxury Properties, companie imobiliară de lux, a avut o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro, dublă față de 2020, pe fondul creșterii interesului românilor pentru locuințe mai bune, cu facilități premium.

Încă de anul trecut, ANG Luxury Properties a remarcat că profilul clienților interesați de piața imobiliară premium este unul din ce în ce mai educat și că aceștia încep să aprecieze diferit nivelul de pregătire al unui consultant imobiliar. În topul cerințelor clienților predomină poziționarea, suprafața generoasă (de peste 200 de metri utili), finisajele de calitate, vederea amplă și cât mai mult intimitate, dar și atenție sporită pentru finisaje de lux. Datorită cererii ridicate, compania își dezvoltă și portofoliul de case, fiind din ce în ce mai mulți clienți care locuiesc deja în zonele rezidențiale premium ale orașului și vor să se retragă într-o casă.

Numărul consultanților a crescut proporțional cu business-ul, acum compania numără 40 de consultanți pe zona de luxury, de la 10 colegi cu care au pornit la drum la început de 2021. Totodată, ANG Luxury Properties a avut peste 400 de ședințe de consultanță în cadrul biroului, care au generat tranzacții de peste 88 de milioane de euro.

Pentru 2022, planurile companiei includ deschiderea a trei sedii ale ANG Luxury Properties,în același concept luxury, alături de trei parteneri. „Suntem în plină campanie de recrutare a agenților specializați în proprietăți de lux, iar trainingul pe care îl oferim contra-cost este unul dintre cele mai cerute de pe piață, fiind un girant al calității și profesionalismului companiei noastre”, a declarat Nicoleta Manea, CEO ANG Luxury Properties.

Totodată, Nicoleta Manea a mai deschis o afacere complementară ANG Luxury Properties, NOAM, care va reprezenta un showroom de mobilă de 400 de mp într-o clădire de birouri din zona Barbu Văcărescu, care va fi gata la final de mai. „La fiecare tranzacție precedentă, cumpărătorii ne întrebau de furnizori pentru finisaje, mobilă și decorațiuni interioare. Acum, am creat o echipă de 5 oameni, arhitecți proiectanți și specialiști pe randări, dar și o persoană specializată pe vânzări, astfel încât să putem oferi standardul ANG și după încheierea tranzacției”, adaugă Nicoleta Manea.

Showroom-ul aduce doar mobilă, finisaje și decorațiuni din Italia, de la fabrici și branduri de prestigiu, cu o lungă istorie în produse premium și de lux, iar lista completă de furnizori va fi disponibilă în curând.

De asemenea, ANG Luxury Properties vor demara în 2022 și primul proiect imobiliar în calitate de dezvoltatori sub brandul MONARC, care înseamnă 10 case individuale cu piscină, cu suprafețe între 200-250 mp și curte de 250-500 mp, care se vor vinde complet mobilate și utilate. „MONARC Luxury Homes înseamnă case verzi, sustenabile cu layout compact, funcțional, case în care evident am locui și noi, pentru ca în general nu propunem niciodată proiecte în care noi nu ne-am investi banii”, explică Nicoleta.

Casele vor avea un concept diferit în ceea ce privește mobilarea, iar fiecare casă va fi personalizată astfel încât un client să simtă că achiziționează o întreagă experiență, nu doar o casă. Casele vor avea la parter zona de zi care este cuprinsă din zona de relaxare unde este integrată bucătăria și cu o deschidere perfectă către pisică, o zonă tehnică, unde vor fi pompele de căldură și implicit o zonă de spălătorie și călcătorie, iar separat o zonă de depozitare, un birou, care poate fi transformat într-un dormitor de oaspeți și o baie de serviciu. La etaj, sunt două dormitoare spațioase cu spații de dressing și dormitorul master care cuprindă zona de dressing, make-up și o baie spațioasă. Construcția propriu-zisă va începe în luna martie, iar într-un an va fi finalizat întreg proiectul. „În mare măsură, în zona Mogoșoaia, exista doar duplexuri, case destul de mici, fără facilități, fără un design foarte pretențios. Una din caracteristicile prin care ne deosebim față de tot ceea ce s-a construit până la acest moment o reprezintă arhitectura modernă, contemporană, individualitatea caselor, facilități precum pisicina, spațiul de joacă pentru copii, dar și faptul că vor fi case verzi, sustenabile, aspect care devine tot mai important. De asemenea, un aspect  cu totul nou este ideea de casa conceput, gata mobilată, pregătită să te muți imediat, iar fiecare casa va avea o poveste diferită în ceea ce privește conceptul de design”, menționează Nicoleta Manea.

Business Leaders

View all posts