Elena Toma este broker de credite bancare, intermediază în mod gratuit procesul de creditare dintre clienți și instituțiile bancare sau non-bancare. Povestea ei a început în anul 2006 când a acceptat invitația unei prietene de a participa la o discuție cu reprezentantul primei companii de brokeraj din România, despre ce înseamnă intermedierea de credite. A fost momentul în care provocarile procesului de creditare și contribuția la mulțumirea îndeplinirii obiectivului clientului au convins-o să aleagă această cale. Consideră că fiecare client are o poveste unică, iar provocarea ei este să găsească soluția de finanțare în cele mai bune condiții.
„Uneori procesul de creditare este mai complex și mai dificil, însă bucuria clientului, atunci când îl anunț că banca i-a aprobat creditul, devine și bucuria mea. Mulți clienți vin din recomandări ale oamenilor cu care am mai lucrat și care le transmit prietenilor că pot avea încredere că o să-i ajut să obțină cea mai bună variantă de credit. Apoi revin pentru un nou credit și a doua sau a treia oară“, povestește Elena.
Cum a început povestea dumneavoastră profesională?
În 2014 am decis că este momentul să fac pasul de la angajat la antreprenor și am încheiat contractul de franciză cu AVBS Credit, pe baza căruia intermediez procesul de creditare dintre clienți și instituțiile bancare sau non-bancare din portofoliul nostru.
Ce servicii le propuneți clienților?
Serviciile noastre de intermediere și administrare a unui dosar de credit acoperă toate tipurile de credit pentru persoane fizice și juridice, cum ar fi creditele de achiziție casă, creditele de nevoi personale sau pentru construcție și amenajare locuințe, ori credite pentru IMM.
Procesul de creditare implică multe etape și departamente de analiză, iar noi facilităm clientului analize și comparații corecte, acces ușor și rapid la informații complete și transparente despre costuri, susținere și negociere cu banca, pentru ca la final clientul să fie mulțumit de creditul obținut.
Cum se întamplă lucrurile:
La prima vizită a clientului stabilim împreună caracteristicile viitorului credit: tip, dobândă, perioadă, avans, tot ce își dorește clientul de la viitorul credit, alegem astfel băncile partenere și introducem în aplicație datele clientului pentru a avea un scoring/calcul corect, pe care clientul să se bazeze.
- Primește de la noi ofertele pe email, raspundem întrebărilor clientului, detaliem pașii dosarului, costurile creditului, beneficiile plăților anticipate.
- După ce clientul alege soluția de creditare preferată din ofertele propuse, îi oferim o listă cu actele necesare la dosar și completăm împreună formularele băncii.
- Transmitem către bancă dosarul clientului corect întocmit.
- Susținem dosarul în fața departamentelor de analiză a băncii.
- Ținem la curent clientul cu pașii dosarului în departamentele băncii și îl asistăm până la aprobarea finală, astfel încât să nu intervină blocaje pe parcursul analizei.
- Anunțăm clientul că banca i-a aprobat creditul și pregătim semnarea contractului. Comunicăm cu toate părțile implicate: bancă, notar, cumpărător, vânzător, asigurator, astfel încât în ziua semnării totul să fie pregătit.
- Oferim servicii-suport clientului până la achitarea creditului, de exemplu: proiecții de plăți anticipate, comunicare rapidă cu banca, etc.
Sunt românii deschiși spre a colabora cu un broker în vederea obținerii unui credit?
Sunt deschiși, mai ales că serviciile sunt gratuite. În acest mod evită birocrația și economisesc timp. Sunt conștienți că experiența brokerului le crește șansele de a obține creditul. Clienții care apelează la serviciile unui broker află printr-o singură discuție oferta tuturor băncilor din portofoliul acestuia, în cazul nostru peste 30 de instituții bancare și /sau non-bancare.
Care sunt avantajele colaborării cu un broker ?
- Brokerul oferă clientului servicii de intermediere credite gratuit, instituțiile bancare sau non-bancare fiind cele care plătesc.
- Printr-o singură discuție clientul află rapid detalii despre produsele de creditare si costurile multor instituții bancare și non-bancare.
- Primește rapid analize și comparații între podusele de creditare bancare;
- Evită birocrația;
- Are acces rapid la informații despre campanii de creditare cu costuri și condiții mai avantajoase de refinantare brokerul ținându-l la curent pe toată perioada contractului.
Care sunt cele mai solicitate credite?
Creditele de achiziție locuință și creditele de nevoi personale.
A modificat pandemia apetitul românilor pentru credite?
În primăvara anului 2020 s-a simțit o stagnare de 2-3 luni, însă ulterior creditarea a crescut, recuperând și perioada de stagnare.
Care au fost efectele pandemiei asupra acestui domeniu?
Instituțiile bancare din România s-au reorganizat și au adoptat măsuri rapide, cu tehnici eficiente și strategii optime astfel încât clienții să fie protejați în pandemie iar fluxul de creditare și activitatea bancară să continue. Am resimțit aceasta criza doar în primele 2-3 luni ale anului 2020. Ulterior activitatea de creditare a crescut, majoritatea clienților venind din domenii economice ce și-au menținut activitatea în timpul pandemiei.
Care sunt efectele schimbării programului Prima Casa în Noua Casă?
Prin Programul Noua Casa se pot cumpăra:
- Imobile noi sau vechi, consolidate, cu preț maxim de 70 000 euro, pentru care se solicită un avans de 5%
- Imobile noi cu preț maxim de 140 000 euro, pentru care se solicită un avans de 15%
- Imobile finalizate/ consolidate cu mai puțin de 5 ani înainte de data solicitării creditului
Ce ați sfătui o persoană înainte de a depune actele pentru obținerea unui credit pentru casă?
- Să-și facă un calcul al sumei de care are nevoie și apoi să solicite creditul. Astfel va împrumuta atât cât are nevoie.
- Înainte de a accesa un credit să se asigure că are toate informațiile necesare despre costurile creditului;
- Să ia în calcul un scenariu pesimist al veniturilor, astfel încât să nu fie descoperit atunci când intervine o situație financiară critică. De exemplu, în cazul unui șomaj neprevăzut, să aibă posibilitatea de a plăti în continuare ratele creditului încă 6 luni;
- Să se împrumute în moneda în care încasează salariul;
- Să negocieze cu vânzătorul prețul casei în lei (în cazul creditelor ipotecare), va reduce riscul diferențelor de plată în cazul valutelor;
- Să-și stabilească drept obiectiv principal plata anticipată, îl va ajuta să reducă din dobânda plătită băncii.
Cum vedeți evoluția pieței de brokeraj în 2021?
În condițiile pandemiei actuale este destul de dificil de prevăzut evoluția pieței, dar cred că activitatea noastră va rămâne constantă în anul 2021.
Ce determină succesul/ insuccesul unui broker?
Pregătirea, seriozitatea, implicarea, transparența și timpul de răspuns.
Elena Toma are 14 ani de experiență ca broker. În perioada 2006 – 2012 a lucrat la Kiwi Finance, în 2013 la OTP Bank, iar din 2014 până în prezent este Broker-Partener la AVBS Credit.
Detalii si contact: www.elenabrokercredite.ro
Adauga comentariu